Archive for the 'General' Category

Page 2 of 3

Codul Civil, între trecut și prezent

Published on June 22, 2011 in General. 0 Comments Tags: , , , , .

Fără îndoială, intrarea în vigoare a Noului Cod Civil deschide o nouă etapă în viața juridică autohtonă. Și cum raporturile juridice sunt expresia directă a relațiilor sociale, avem în față începutul unor transformări evidente în ceea ce privește modul de raportare la viața socială, privită în toate manifestările ei cotidiene.

De fapt, înseși modernizarea societății și evoluția relațiilor interumane au determinat abandonarea unor veșminte asupra cărora timpul și-a pus pecetea și “petecele”. După numeroase modificări operate de croitori mai mult sau mai puțin iscusiți, iar unii – mai mult sau mai puțin viteji, veșmântul Codului Civil din 1864 a rămas prea mic pentru corpusul social al zilelor noastre. Stingherită în mișcările ce se vor a fi din ce în ce mai libere, societatea se va îmbrăca cu noua haină croită special după tiparele din Quebec.

Noul Cod CivilNostalgia (încă) actualului Cod Civil îi va însoți pe toți ce au beneficiat, știut sau nu, de prevederile sale. Nu există persoană care să nu fi intrat sub incidența acestei codificări care reglementează atât cele mai importante evenimente existențiale, cât și faptele ce însumează mișcările noastre sociale zilnice. Codul Civil a reprezentat abecedarul marilor juriști ce au format generații întregi de profesioniști ai dreptului, fiind un izvor nesecat de scrieri doctrinare și jurisprudențiale. Totodată, chiar și fără o conștiință a prezenței sale, același Cod Civil a fost codificarea ce descifra complexele relații interumane începute în secolul al XIX-lea, dezvoltate pe parcursul secolului XX și transformate radical la începutul secolului XXI.

Codul Civil, scurt istoricMai mult chiar, în 1864 Codul Civil a reprezentat și o garanție a unității statale ce se prefigura din ce în ce mai intens. Abrogând “codicii domnilor Calimach și Caragea (…) ordonanțele domnești și instrucțiunile ministeriale din ambele Principate Unite”, Codul Civil a prefigurat din punct de vedere juridic Marea Unire din 1918. Însă, de atunci, chiar și dorința de unire a cunoscut o schimbare profundă. De la unirea celor “de-o limbă și de-o simțire”, asistăm în prezent la dorința de unire la nivel comunitar, care depășește înseși granițele atât de greu conturate la începutul secolului XX.

Chiar aceste transformări determină o nouă optică juridică și un Nou Cod Civil. Raportarea la marea familie a dreptului comunitar obligă la actualizarea normelor interne, în conformitate cu noile tendințe reprezentate la nivel european. Schimbările regăsite în cuprinsul Noului Cod Civil sunt sesizabile atât din punct de vedere formal (adaptarea limbajului juridic, clasificarea pe materii, stilul “doctrinar” al expunerii), cât și din punct de vedere substanțial (lărgirea paletei de instituții reglementate, reformularea textelor ce s-au dovedit a fi incomplete sau neclare, tranșarea anumitor probleme intens dezbătute).

Este nevoie de maturitate pentru ca Noul Cod Civil să se impună ca un veritabil instrument de reglementare a vieții sociale. Înainte de a închide copertele deja prăfuite ale actualei codificări, înainte de a înlocui paginile îngălbenite cu cele în care totul este scris negru pe alb, să nu uităm de valoarea incontestabilă reprezentată de cei peste 140 de ani de frământări sociale, juridice și morale. Trecutul explică prezentul, iar acesta construiește viitorul.

Despre munca prin agent de muncă temporar, în noul Cod al Muncii

Published on May 23, 2011 in General. 0 Comments Tags: , , , , , , , , , , .

Reglementată prin art. 87-100 în Capitolul VII, Titlul II din Codul Muncii, munca prin agent de muncă temporar este una dintre materiile ce au suferit ample modificări odată cu adoptarea Legii nr. 40/2011 privind modificarea și completarea Legii 53/2003 (Codul Muncii).

Nevoia revizurii acestei materii a avut loc și ca urmare a adoptării Directivei 2008/104/CE, privind munca prin agent de muncă temporar.

Astfel potrivit art. 4 al Directivei 2008/104/CE, statele membre sunt obligate să revizuiască până la data de 05.12.2011 orice restricţie sau interdicţie privind utilizarea muncii temporare, pentru a verifica dacă acestea sunt justificate în raport cu protecţia lucrătorilor temporari, cerinţele privind siguranţa și sănătatea la locul de muncă.

Deși s-a intenţionat ca munca prin agent de muncă temporar să reprezinte o alternativă viabilă pentru forţa de muncă, deși exista și în veghea reglementare a Codului Muncii, se pare că aceasta nu a reușit să se impună, fiind astfel serios revizuită prin Legea 40/2011. Au fost astfel redefinite o serie de noţiuni cum ar fi: cea de agent de muncă temporară, munca prin agent de muncă temporar, salariatul temporar, utilizatorii muncii temporare, conform Directivei 2008/104/CE.

Ce s-a schimbat, ce a ramas la fel ?

Dacă în vechea reglementare munca prin agent de muncă temporară era definită ca fiind “… munca prestată de un salariat temporar care, din dispoziţia agentului de muncă temporară, prestează muncă în favoarea unui utilizator”, prin noul conţinut al art. 87 alin. 1 din Codul Muncii se inroduce o condiţie esenţială și anume încheierea unui contract de muncă temporară, astfel încât potrivit noii reglementări munca prin agent de muncă teporară este “munca prestată de un salariat temporar care a încheiat un contract de muncă temporară cu un agent de muncă temporară și care este pus la dispoziţia utilizatorului pentru a lucra temporar sub supravegherea și conducerea acestuia din urmă.”

Au fost abogate și dispoziţiile care precizau limitativ cazurile în care era permisă munca prin agent de muncă temporară, astfel încât au fost eliminate orice restricţii privind utilizarea muncii temporare, cum erau cele din vechea forma a art. 88 din Codul Muncii, respectiv pentru înlocuirea unui salariat al cărui contract de muncă este suspendat, pe durata suspendării; pentru prestarea unor activităţi cu caracter sezonier ori pentru prestarea unor activităţi speciale sau ocazionale.

În ceea ce privește termenul pentru care poate fi stabilită misiunea de muncă temporară, durata maximă a fost extinsă de la 12 luni la 24 de luni, aceasta putând fi prelungită cu perioade succesive care adăugate la durata iniţială nu pot depăși 36 de luni (spre deosebire de 18 luni cum prevedea vechea reglementare a art. 89).

Modificări au fost aduse și art. 90 din Codul Muncii care reglementa conţinutul contractului de muncă temporară. Astfel au fost introduse, ca elemente obligatorii ale contractului de muncă temporară, condiţiile în care utlizatorul poate refuza un salariat temporar și cuantumul remuneraţiei salariatului tempora și au fost eliminate dispoziţiile care prevedeau ca element obligatoriu al conţinutului contractului de muncă temporară, motivul pentru care era necesară angajarea unui salariat temporar.

Un alt element de noutate este reprezentat de faptul că potrivit noii reglementări se poate încheia cu salariatul temporar un contract de muncă pe durată nedeterminată. Au fost modificate și perioadele de probă, pentru acestea fiind stabilite durate mai mari, extinderi ce ajung și până la 20-30 de zile lucrătoare.

Principala modificare referitoare la remunereţia salariatului temporar constă în faptul că au fost eliminate prevederile care stabileau că salariul primit de salariatul temporar nu poate fi inferior celui pe care îl primește salariatul utilizatorului care prestează aceeași muncă sau una similară. Potrivit noii reglementări salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune urmează a fi negociat direct cu agentul de muncă temporară, dar nu va putea fi mai mic decât salariul minim brut pe ţară.

Concluzii cu privire la reglementarea agentului de munca temporar in noul Cod al Muncii

Prin noua reglementare a Capitolului VII privind munca prin agent de muncă temporar, legiuitorul a intenţionat o mai bună protejare a intereselor salariaţilor temporari, instituind astfel principiul egalităţii de tratament juridic al salariaţilor temporari în raport cu cei angajaţi pe durată nedeterminată, fiind astfel aplicabile salariatilor temporari regulamentele interne ale utlizatorului aplicabile salariaţilor angajaţi pe durată nedeterminată. De asemenea prin noua reglementare se interzice ca agenţii de muncă temporară să perceapă taxe în schimbul recrutării salariaţilor temporari de către utilizatori.

Noile reglementări privind munca prin agent de muncă temporar se înscriu în tonul modificarilor aduse prin Legea 40/2011 Codului Muncii, contestate de sindicate, dar pe placul patronatelor. Rămâne de văzut dacă prin modificările aduse muncii prin agent de muncă temporar se va reuși ca această formă de muncă să reprezinte o alternativă viabilă formelor clasice de ocupare a forţei de muncă.

Despre victorie in nobila profesie de avocat

Published on May 20, 2011 in General. 0 Comments Tags: , , , , , , , .

corina-popescu-birou-avocatIn societatea de azi, in care accentul asupra drepturilor si intereselor individului este mai pronuntat ca niciodata, avocatul are un rol fundamental. Gradul ridicat al dezvoltarii sociale si al complexitatii problemelor legislative, dar nu in ultimul rand cerintele exigente ale clientilor sunt provocari. Cu toate acestea, avocatul are obligatia de a pastra nobila aceasta profesie prin respectarea riguroasa a deontologiei profesionale.

Drumul serpuit cu vai si dealuri presarat cu simtiri care-ti dau fiori pe sira spinarii din cauza stresului, a birocratiei care-si pune amprenta cu desavarsire chiar si in cele mai banale situatii conduce catre desfatarea sufleteasca atunci cand simti gustul victoriei. Pentru a reusi in competitiile a caror verdict depinde de unul sau mai multi judecatori, un avocat trebuie sa castige increderea, respectul, sa fie bine instruit, adica sa fie un profesionist. Definitia unui avocat care a gasit cheia succesului porneste de la talent, un dram de noroc si continua cu practica pentru dezvoltarea aptitudinilor deja existente.

Numarul cazurilor castigate le da siguranta clientilor si fermitate avocatilor in luptele pentru dreptate. ….Si cum rezultatele pozitive cresc negresit, se poate ajunge la concluzia ca hotararile primite in procese fac din plin viata avocatului sa merite a fi traita. Lucirea din ochii avocatilor, cumulata datorita victoriilor, e inconfundabila si de multe ori satisfactia reusitei se coreleaza/se compenseaza cu partea financiara.

De curand m-am alaturat unei echipe de avocati, eu nefiind avocat. Din interior, aceasta profesie se vede altfel.

Procedura emiterii titlului de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea 247/2005

Published on April 27, 2011 in Executiv and General. 0 Comments Tags: , , , , , , , , , , , , , , , .

Pentru plata despăgubirilor, aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în numerar Guvernul a decis înfiinţarea în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar. Persoanele îndreptăţite să obţină despăgubiri bănești în numerar, în limita a 500.00 lei vor primi banii eșalonat în două tranșe. Despăgubirile ce depășesc aceast cuantum stabillit de legiuitor vor primi acţiuni la Fondul Proprietatea. Fondul Proprietatea este un organism de plasament colectiv de valori mobiliare, ce funcţionează sub forma unei societăţi de investiţii, deţinută iniţial în întregime de statul român.

despagubiri-nationalizare

Prin Hotărârea nr. 128/2008 (publicată în M. Of nr. 112/12.02.2008) se stabilesc procedurile de acordare a despăgubirilor bănești de către Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar.
Condiţia esenţială pentru acordarea despăgubirilor în numerar o reprezintă solicitarea emiterii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei reprezentând titlu de despăgubire până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor. Direcţia va analiza cererea solicitantului iar in condiţiile în care sunt îndeplinite toate condiţiile legale va dispune:
a) În termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor financiare, emiterea unui titlu privind plata despăgubirilor în numerar persoanei beneficiare;
b) În situaţia în care solicitantul optează pentru primirea de despăgubiri în numerar și acţiuni la Fondul Proprietatea, emiterea unui titlu de plată și a unuia de conversie;
c) Realizarea conversiei în acţiuni, dispunând Depozitarului Central la înscrierea în registrul actionarilor Fondului Proprietatea.
Dacă cuantumul despăgubirilor la care solicitantul este îndreptăţit și pentru care are titlu de despăgubire depășește limita impusă de legiuitor și anume 500.000 Lei titularul titlului are două posibilităţi: fie solicitarea exclusiv de acţiuni la Fondul Proprietatea, fie solicitarea despăgubirilor în numerar până la concurenţa limitei legale, iar pentru cuantumul ce depășește această limită solicitarea de acţiuni la Fondul Proprietatea.
Hotărârea stabilește și care este conţinutul cererilor de opţiune și documentele pe care foștii proprietari trebuie să le depună. Persoana îndreptăţită va depune la Direcţie o cerere care va conţine: opţiunea expresă pentru una dintre modalităţile de despăgubire și opţiunea pentru anularea conversiei în acţiuni în cazul titlurilor de despăgubire emise până la data intrării în vigoare a OUG 81/2007. Acestei cereri beneficiarul va anexa:
• Titlul de despăgubire în original;
• Certificatul de acţionar la Fondul Proprietatea dacă este cazul;
• În cazul în care sunt mai mulţi beneficiari, procura notarială (în original) prin care toţi beneficiarii împuternicesc pe unul dintre ei sau o terţă persoană să realizeze opţiunea pentru titlu de plată sau titlu de conversie, respectiv act notarial (original sau copie legalizată) sau hotărâre definitivă și irevocabilă a instanţei judecătorești cu privire la cotele în care vor fi împărţite despăgubirile între beneficiari (prin act notarial se întelege: certificat de moștenitor, contract de partaj voluntar sau declaraţie prin care se face împărţirea în cote);
• Copii ale actelor de identitate a persoanei/persoanelor titulare și a persoanei împuternicite;
• dovada deschiderii unui cont bancar (în care vor fi virate despăgubirile bănești, daca e cazul) la o bancă comercială sau la CEC;
• declaraţie pe propria răspundere a titularului/titularilor din care să reiasă dacă s-au efectuat acte de dispoziţie sau constituire de garanţii asupra acţiunilor emise la Fondul Proprietatea (în cazul persoanelor cărora li s-au emis acţiuni până la data intrării în vigoare a ordonanţei);
• declaraţie pe propria răspundere a titularului/titularilor din care să reiasă dacă s-au efectuat acte de cesiune a drepturilor rezultate din dispoziţia entităţii investite cu soluţionarea notificării/cererii prin care s-a propus acordarea de despagubiri;
• declaraţie pe propria răspundere a titularului/titularilor din care să reiasă dacă au contestat în instanţă titlul de despăgubire emis de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor.

Căile de atac în justiţie

Deciziile adoptate de către Comisia Centrală pot fi atacate cu contestaţie în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Contestaţia suspendă exerciţiul dreptului de dispoziţie asupra titlului de despăgubire al titularului.

Competenţa de soluţionare revine Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanţei reşedinţei sale din ţară sau, după caz, la instanţa domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reşedinţă în România şi nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. Hotărârea pronunţată de prima instanţă poate fi atacată cu recurs. Recursul suspendă executarea.

Despre dreptul de a contesta procesul-verbal de constatare a contravenției

Published on April 26, 2011 in General. 0 Comments Tags: , , , , , , , , , , , , , .

Deși posibilitatea de a contesta un proces-verbal de constatare a contravenției este menționată în însuși înscrisul sancționator, puțini sunt cei ce se folosesc de această facultate pentru a învesti instanța de judecată.

Corelativ, și mai puțini sunt cei ce apelează la un avocat pentru a beneficia de o reprezentare eficientă în soluționarea plângerii formulate.

Această situație nu se explică prin infailibilitatea proceselor-verbale. Dimpotrivă, fie că ne referim la vicii de formă sau la evidente lacune de încadrare a situației de fapt în sfera juridică, înscrisurile constatatoare nu respectă întru totul exigențele normative. Astfel, prin compararea acestei realități cu numărul redus de plângeri contravenționale, paradoxul devine cât se poate de clar.

Ca de obicei, informarea stă la baza acțiunilor sau inacțiunilor întreprinse de presupușii contravenienți. Spre exemplu, cunoscând faptul că legea sancționează absența din cuprinsul procesului-verbal a anumitor mențiuni cu însăși anularea înscrisului și implicit, a sancțiunilor aplicate, aceștia se pot apăra de eventualele abuzuri ale agenților constatatori.

Identificarea neregulilor procedurale, prezentarea acestora în fața instanței și susținerea cauzei sunt aspecte a căror exercitare este mai bine să fie lăsată în sarcina unui avocat. Prin cunoașterea dispozițiilor legale, doar acesta se poate transforma într-un apărător eficient al intereselor legitime pe care presupusul contravenient este îndreptățit să le aibă.

Deși reticente încă, instanțele de judecată încep să îmbrățișeze interpretarea Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la natura juridică ce definește materia contravențională. În acest sens, presupusul contravenient trebuie să beneficieze de binecunoscuta prezumție de nevinovăție, fiind în sarcina agentului constatator să probeze săvârșirea contravenției și, prin aceasta, să răstoarne prezumția.

Astfel, devin incidente situații în care alături de procesul-verbal de constatare a contravenției se administrează noi probe ce pot dovedi, după caz, absența răspunderii contravenționale, aplicarea unei sancțiuni eronate sau disproporționate în raport cu fapta, nerespectarea condițiilor de formă specifice înscrisului constatator, etc.

Toate cele de mai sus nu au menirea de a exonera persoana ce se face vinovată de săvârșirea unei contravenții de răspunderea datorată autorităților și societății, în general. Nu sunt mijloace de ocolire a sancțiunilor aplicate, ci doar intrumente prin care se urmărește aplicarea corectă și coerentă a prevederilor legale. Înainte de a invoca argumente privind rațiunile coercitive și educative ale sancțiunilor, autoritățile trebuie să-și respecte propriile reguli.

Altfel spus, preluând un citat ce aparține celebrului avocat interbelic Istrate Micescu, “societatea nu are dreptul să mă judece dacă nu e în stare să mă apere”(chiar și de propriile sale erori, adăugăm noi).

Despre pledoaria avocatului, între trecut și prezent

Published on April 21, 2011 in General. 0 Comments Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , .

În actualul context socio-economic, activitatea avocatului este departe de a fi caracterizată prin formalism sau redundanță. Mai mult decât oricând, prezența și afirmarea sa socială sunt garanții ale respectării drepturilor și intereselor legitime pe care fiecare cetățean al unui stat democratic este îndreptățit să le aibă.

avocat-servicii-reprezentare

Antichitatea ne relevă primele exemple de avocați angajați în cauza celor ce căutau dreptatea în fața instanței de judecată. Atunci, prin practică și determinare, s-a dezvoltat celebra ars bene dicendi (arta de a vorbi bine) transformată ulterior într-o virtute inseparabilă de personalitatea avocatului.

Oratoria sau capacitatea de a transforma normele rigide și tăioase în cuvinte menite să înduplece voința magistratului era dovada incontestabilă a măiestriei unui avocat. El aprindea pasiuni și stingea conflicte, lega jurăminte și dezlega mâini încătușate, bucura și întrista cu deopotrivă măsură.

Oratoria si evolutia reprezentarii

Peste veacuri, cuvintele meșteșugite au devenit tot mai puține la număr iar secolul vitezei și-a pus amprenta asupra ședințelor de judecată. Se remarcă în prezent existența unui șablon lingvistic, a unui limbaj juridic ce se regăsește pe buzele tuturor avocaților, cu consecința directă a repetării unor formule ce așteaptă răspunsuri la fel de predictibile și ezoterice pentru justițiabili. Iar aceștia din urmă, martori la un spectacol înțeles numai de actori, se întreabă unde a dispărut oratoria cândva monopolizată de avocații pledanți.

Însă ea nu a dispărut, ci asemeni tuturor elementelor ce ne înconjoară, a îmbrăcat hainele modernității și a lepădat vechile costume tradiționale. Avocatul continuă să cultive ars bene dicendi, dar nu în vechile tipare, ci răspunzând exigențelor pe care clientul, instanța și chiar societatea le afirmă din ce în ce mai des.

Concizia si claritatea, standarde moderne ale discursului oratoric

Nu mai este timp pentru cuvinte meșteșugite, dar este timp suficient pentru ca prin concizie și claritate avocatul să reprezinte în mod eficient interesele clientului său. Iar dacă vechile pledoarii ascundeau ore întregi petrecute pentru ticluirea celor mai frumoase și elocvente fraze, cu atât mai mult timp petrece avocatul în prezent, doar pentru a-și cântări spusele și a concentra în câteva cuvinte toată pledoaria pe care, în trecut, ar fi dezvoltat-o cu măiestrie.

In loc de concluzie

Chiar dacă discursul avocatului pierde la capitolul spectaculozitate, atunci când poartă respectiva încărcătură de concizie și putere argumentativă câștigă indubitabil prin eficiență și acuratețe. Și deși resimțim lipsa pledoariilor ce se îmbinau perfect cu arta literaturii, nu putem să nu apreciem o expunere punctuală care convinge nu pe căi ocolite, ci prin urmarea drumului celui mai scurt. Poate că și romanii, în extraordinarul lor spirit vizionar, au prevăzut acest viitor dedicat conciziei atunci când au lăsat posterității dictonul-îndemn Pauca, sed bona ! (Puține, dar bune !)

Obligația statului de a asigura cetățenilor săi un nivel de trai decent

Published on April 13, 2011 in General. 0 Comments Tags: , , , , , , , , , , , , .

Articolul 47 alin. 1 din Constituția României trasează direcțiile esențiale pentru activitatea autorităților statale. De fapt, urmărind logica normelor constituționale, descoperim cu ușurință faptul că acest text este cel mai cuprinzător sub aspectul obligațiilor ce revin organizării statale și cel mai promițător cu privire la așteptările pe care cetățenii sunt îndreptățiți să le aibă.

Viata decenta

Norma este scurtă și cuprinzătoare: “Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.” Cu alte cuvinte, promisiunea acestor dispoziții este angajarea statului în slujba cetățeanului, astfel încât orice acțiune să nu urmeze altă direcție decât cea specifică asigurării unui nivel de trai decent.

Deși această normă este opozabilă tuturor autorităților statale, în lipsa unei sancțiuni exprese ea apare ca fiind lipsită de eficacitate. În situația deja observabilă a eșecului de a asigura cetățenilor săi un nivel de trai decent, sub ce formă putem angaja răspunderea statală ? Se fac oare autoritățile vinovate de “neconstituționalitate” prin simpla incapacitate de a respecta aceste dispoziții ?

Sunt întrebări retorice, la fel ca și răspunsurile ce li se pot da. Interpretarea normei sus-citate ne arată că aceasta nu instituie o obligație de diligență, ci o obligație al cărei rezultat este determinat, definit și precizat: nivelul de trai decent. Întrucât statul a eșuat lamentabil în îndeplinirea acestei obligații, răspunderea sa ar trebui să fie directă și imediată, constituind potrivit principiilor juridice o măsură reparatorie față de prejudiciul cauzat cetățenilor săi.

Din păcate însă, se vor ridica întotdeauna voci care vor cere definirea exactă a nivelului de trai decent, a prejudiciului cauzat cetățenilor și a probării sale concrete. Se intră astfel într-un cerc vicios, care face aproape imposibilă angajarea răspunderii statale. Iar textul sus-citat, alături de alte exemple al căror număr devine tot mai mare, rămâne doar un principiu ce înfrumusețează lecturile constituționale și sluțește realitatea cotidiană.

Despre realitatea practicii unitare a instanțelor de judecată

Published on March 30, 2011 in General, Judecatoresc and Legislativ. 0 Comments Tags: , , , , , .

Practica unitară a instanțelor de judecată este un deziderat ce animă deopotrivă opinia publică și profesioniștii din domeniul juridic.

uniformitatea jurisprudentei
Aproape fără excepție, justițiabilii și juriștii se confruntă cu soluții diferite pronunțate în cauze a căror asemănare merge până la identitate. Apar astfel interogații cu privire la pregătirea celor ce administrează justiția sau la echivocul anumitor legislații ce lasă loc interpretărilor de natură diferită.

Uniformitatea in ceea ce priveste practica in instantele de judecata

Într-adevăr, uniformitatea jurisprudenței apare ca o cerință firească a unității și unicității legislative. Rațiunea ne spune că așa cum nu pot exista două sau mai multe legi contradictorii, tot astfel nu putem accepta existența unor interpretări și aplicări antagonice. Cu toate acestea, într-o oarecare măsură, practica instanțelor de judecată infirmă raționamentul de mai sus și dă naștere întrebărilor de care am amintit.

În acest tumult de opinii și blamări ale sistemului judiciar, avem certitudinea imposibilității de a pretinde o jurisprudență unitară în integralitatea sa. De fapt, însăși termenul “unitar” este discutabil din simplul motiv al evocării unei perfecțiuni greu sau chiar imposibil de atins. În schimb, preferăm sintagma “unitate în diversitate” pentru a caracteriza o justiție în care, dincolo de opiniile juridice separate, primează antetul echității și binelui regăsite în dictonul “jus est ars boni et aequi”.

O singura lege mai multe interpretari

Diferite abordari in practica unitara in instantele de judecata
Evident, este confortabil să încadrăm o cauză într-un anumit tipar și să așteptăm o soluție care să nu reprezinte o surpriză, ci doar concluzia firească a dezbaterilor desfășurate în fața magistratului. Însă chiar acest magistrat este chemat să judece prin raportare la două exigețe: legea și conștiința sa.

Indubitabil, legea este una singură, însă același lucru se poate afirma și despre conștiința magistraților ?

Cu această întrebare retorică ne încheiem pledoaria în favoarea echilibrului ce trebuie să existe în justiție, în aceeași măsură ca în oricare alt domeniu al vieții noastre. Cei ce cred că practica unitară este o aritmetică cu soluții irefragabile vor fi întotdeauna dezamăgiți, la fel ca și cei ce se așteaptă la prevalența emoțiilor asupra dispozițiilor legislative.

În cele din urmă, practica unitară se rezumă la aplicarea vechiului dicton latin potrivit căruia “principiile dreptului sunt următoarele: a trăi în mod cinstit, a nu vătăma pe cel de lângă tine și a da fiecăruia ceea ce i se cuvine.”

Medierea ca modalitate alternativă de soluționare a litigiilor

Published on March 22, 2011 in General and Legislativ. 0 Comments Tags: , , , , .

Metodele alternative de soluționare a litigiilor revin în sfera subiectelor de interes general din ce în ce mai des. Între acestea, medierea este văzută drept o modalitate eficientă de soluționare a unui litigiu încă de la începutul său, fără a apela la instanța de judecată.

Unul dintre beneficiile acestei alegeri reprezină ocolirea unui numar de ani buni de așteptare până la obținerea unei hotărâri irevocabile, fapt ce nu garantează însă și satisfacerea exigențelor inițiale.

Situatia actuala in zona de mediere

Medierea, alternativa reala litigiului

În prezent, medierea este promovată cu o agresivitate dictată de suprasolicitarea instanțelor de judecată și de nevoia unei alternative care să deblocheze sistemul judiciar aflat în pragul colapsului. Astfel, afirmarea timidă a Legii nr. 192/2006 a fost continuată prin eforturi concretizate în recunoașterea instituției medierii prin normele Codului de procedură civilă și implicit, prin recomandarea acesteia de către înșiși magistrații dornici de o degrevare de sarcini.

Nu respingem această idee și nu negăm avantajele categorice ale medierii. Ținem însă să subliniem o realitate ignorată de mulți promotori ai acestei instituții, respectiv lipsa unei culturi a soluționării litigiilor pe cale amiabilă. În pofida vechilor comisii de împăciuire, spațiul autohton tinde mai degrabă către o judecată directă și tranșantă, chiar cu riscul de a fi păgubitoare în final, decât către o cale de mijloc bazată pe dialog și pe celebra situație de win-win.

Provocari si oportunitati in zona de mediere

Practic, este nevoie de o încurajare a amiabilului și de o reprimare a orgoliilor ce tind să aducă nu numai depărtarea interumană, ci și pagube concretizate sub aspect pecuniar și temporal. Bineînțeles, aceste elemente se vor realiza doar după o conștientizare a avantajelor medierii și reconsiderarea modalității de abordare a unui litigiu.

Considerăm că activitatea de mediere, în pofida paletei profesionale largi instituite de lege, poate fi exercitată cu maximă rigurozitate de către persoanele care posedă cunoștințele juridice necesare pentru conformitatea soluției finale cu prevederile legale.

In loc de concluzie

În activitatea avocațială, negocierile și activitatea de mediere sunt acel primum movens necesar pentru conturarea situației juridice efective. În final, atunci când medierea nu poate fi aplicată din cauza intereselor ireconciliabile sau s-a soldat cu un eșec al soluționării amiabile, instanța de judecată rămâne ultimul for al unei dreptăți ce se dorește a fi echitabilă și eficientă.

Unde trebuie sa parcam atunci cand se opreste muzica

Published on March 17, 2011 in General. 0 Comments Tags: , , .

Ridicarea autoturismelor, In conditiile insuficientei locurilor de parcare amenajate, este nelegala. Conditionarea restituirii vehiculului de plata unor sume de bani se situeaza, de asemenea, dincolo de granita legalitatii si echitatii sociale. Astfel stand lucrurile, orice posesor de autovehicul confruntat cu situatiile sus-mentionate se poate adresa instantelor de judecata. Si Intrucat creditam In continuare prevalenta legii si a principiilor de drept In fata oricaror ratiuni straine, consideram ca respectivul posesor are toate sansele de a i se face dreptate. Continue reading ‘Unde trebuie sa parcam atunci cand se opreste muzica’