Tag Archive for 'rezolvare'

Despre munca prin agent de muncă temporar, în noul Cod al Muncii

Reglementată prin art. 87-100 în Capitolul VII, Titlul II din Codul Muncii, munca prin agent de muncă temporar este una dintre materiile ce au suferit ample modificări odată cu adoptarea Legii nr. 40/2011 privind modificarea și completarea Legii 53/2003 (Codul Muncii).

Nevoia revizurii acestei materii a avut loc și ca urmare a adoptării Directivei 2008/104/CE, privind munca prin agent de muncă temporar.

Astfel potrivit art. 4 al Directivei 2008/104/CE, statele membre sunt obligate să revizuiască până la data de 05.12.2011 orice restricţie sau interdicţie privind utilizarea muncii temporare, pentru a verifica dacă acestea sunt justificate în raport cu protecţia lucrătorilor temporari, cerinţele privind siguranţa și sănătatea la locul de muncă.

Deși s-a intenţionat ca munca prin agent de muncă temporar să reprezinte o alternativă viabilă pentru forţa de muncă, deși exista și în veghea reglementare a Codului Muncii, se pare că aceasta nu a reușit să se impună, fiind astfel serios revizuită prin Legea 40/2011. Au fost astfel redefinite o serie de noţiuni cum ar fi: cea de agent de muncă temporară, munca prin agent de muncă temporar, salariatul temporar, utilizatorii muncii temporare, conform Directivei 2008/104/CE.

Ce s-a schimbat, ce a ramas la fel ?

Dacă în vechea reglementare munca prin agent de muncă temporară era definită ca fiind “… munca prestată de un salariat temporar care, din dispoziţia agentului de muncă temporară, prestează muncă în favoarea unui utilizator”, prin noul conţinut al art. 87 alin. 1 din Codul Muncii se inroduce o condiţie esenţială și anume încheierea unui contract de muncă temporară, astfel încât potrivit noii reglementări munca prin agent de muncă teporară este “munca prestată de un salariat temporar care a încheiat un contract de muncă temporară cu un agent de muncă temporară și care este pus la dispoziţia utilizatorului pentru a lucra temporar sub supravegherea și conducerea acestuia din urmă.”

Au fost abogate și dispoziţiile care precizau limitativ cazurile în care era permisă munca prin agent de muncă temporară, astfel încât au fost eliminate orice restricţii privind utilizarea muncii temporare, cum erau cele din vechea forma a art. 88 din Codul Muncii, respectiv pentru înlocuirea unui salariat al cărui contract de muncă este suspendat, pe durata suspendării; pentru prestarea unor activităţi cu caracter sezonier ori pentru prestarea unor activităţi speciale sau ocazionale.

În ceea ce privește termenul pentru care poate fi stabilită misiunea de muncă temporară, durata maximă a fost extinsă de la 12 luni la 24 de luni, aceasta putând fi prelungită cu perioade succesive care adăugate la durata iniţială nu pot depăși 36 de luni (spre deosebire de 18 luni cum prevedea vechea reglementare a art. 89).

Modificări au fost aduse și art. 90 din Codul Muncii care reglementa conţinutul contractului de muncă temporară. Astfel au fost introduse, ca elemente obligatorii ale contractului de muncă temporară, condiţiile în care utlizatorul poate refuza un salariat temporar și cuantumul remuneraţiei salariatului tempora și au fost eliminate dispoziţiile care prevedeau ca element obligatoriu al conţinutului contractului de muncă temporară, motivul pentru care era necesară angajarea unui salariat temporar.

Un alt element de noutate este reprezentat de faptul că potrivit noii reglementări se poate încheia cu salariatul temporar un contract de muncă pe durată nedeterminată. Au fost modificate și perioadele de probă, pentru acestea fiind stabilite durate mai mari, extinderi ce ajung și până la 20-30 de zile lucrătoare.

Principala modificare referitoare la remunereţia salariatului temporar constă în faptul că au fost eliminate prevederile care stabileau că salariul primit de salariatul temporar nu poate fi inferior celui pe care îl primește salariatul utilizatorului care prestează aceeași muncă sau una similară. Potrivit noii reglementări salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune urmează a fi negociat direct cu agentul de muncă temporară, dar nu va putea fi mai mic decât salariul minim brut pe ţară.

Concluzii cu privire la reglementarea agentului de munca temporar in noul Cod al Muncii

Prin noua reglementare a Capitolului VII privind munca prin agent de muncă temporar, legiuitorul a intenţionat o mai bună protejare a intereselor salariaţilor temporari, instituind astfel principiul egalităţii de tratament juridic al salariaţilor temporari în raport cu cei angajaţi pe durată nedeterminată, fiind astfel aplicabile salariatilor temporari regulamentele interne ale utlizatorului aplicabile salariaţilor angajaţi pe durată nedeterminată. De asemenea prin noua reglementare se interzice ca agenţii de muncă temporară să perceapă taxe în schimbul recrutării salariaţilor temporari de către utilizatori.

Noile reglementări privind munca prin agent de muncă temporar se înscriu în tonul modificarilor aduse prin Legea 40/2011 Codului Muncii, contestate de sindicate, dar pe placul patronatelor. Rămâne de văzut dacă prin modificările aduse muncii prin agent de muncă temporar se va reuși ca această formă de muncă să reprezinte o alternativă viabilă formelor clasice de ocupare a forţei de muncă.

Procedura emiterii titlului de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea 247/2005

Pentru plata despăgubirilor, aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în numerar Guvernul a decis înfiinţarea în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar. Persoanele îndreptăţite să obţină despăgubiri bănești în numerar, în limita a 500.00 lei vor primi banii eșalonat în două tranșe. Despăgubirile ce depășesc aceast cuantum stabillit de legiuitor vor primi acţiuni la Fondul Proprietatea. Fondul Proprietatea este un organism de plasament colectiv de valori mobiliare, ce funcţionează sub forma unei societăţi de investiţii, deţinută iniţial în întregime de statul român.

despagubiri-nationalizare

Prin Hotărârea nr. 128/2008 (publicată în M. Of nr. 112/12.02.2008) se stabilesc procedurile de acordare a despăgubirilor bănești de către Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar.
Condiţia esenţială pentru acordarea despăgubirilor în numerar o reprezintă solicitarea emiterii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei reprezentând titlu de despăgubire până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor. Direcţia va analiza cererea solicitantului iar in condiţiile în care sunt îndeplinite toate condiţiile legale va dispune:
a) În termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor financiare, emiterea unui titlu privind plata despăgubirilor în numerar persoanei beneficiare;
b) În situaţia în care solicitantul optează pentru primirea de despăgubiri în numerar și acţiuni la Fondul Proprietatea, emiterea unui titlu de plată și a unuia de conversie;
c) Realizarea conversiei în acţiuni, dispunând Depozitarului Central la înscrierea în registrul actionarilor Fondului Proprietatea.
Dacă cuantumul despăgubirilor la care solicitantul este îndreptăţit și pentru care are titlu de despăgubire depășește limita impusă de legiuitor și anume 500.000 Lei titularul titlului are două posibilităţi: fie solicitarea exclusiv de acţiuni la Fondul Proprietatea, fie solicitarea despăgubirilor în numerar până la concurenţa limitei legale, iar pentru cuantumul ce depășește această limită solicitarea de acţiuni la Fondul Proprietatea.
Hotărârea stabilește și care este conţinutul cererilor de opţiune și documentele pe care foștii proprietari trebuie să le depună. Persoana îndreptăţită va depune la Direcţie o cerere care va conţine: opţiunea expresă pentru una dintre modalităţile de despăgubire și opţiunea pentru anularea conversiei în acţiuni în cazul titlurilor de despăgubire emise până la data intrării în vigoare a OUG 81/2007. Acestei cereri beneficiarul va anexa:
• Titlul de despăgubire în original;
• Certificatul de acţionar la Fondul Proprietatea dacă este cazul;
• În cazul în care sunt mai mulţi beneficiari, procura notarială (în original) prin care toţi beneficiarii împuternicesc pe unul dintre ei sau o terţă persoană să realizeze opţiunea pentru titlu de plată sau titlu de conversie, respectiv act notarial (original sau copie legalizată) sau hotărâre definitivă și irevocabilă a instanţei judecătorești cu privire la cotele în care vor fi împărţite despăgubirile între beneficiari (prin act notarial se întelege: certificat de moștenitor, contract de partaj voluntar sau declaraţie prin care se face împărţirea în cote);
• Copii ale actelor de identitate a persoanei/persoanelor titulare și a persoanei împuternicite;
• dovada deschiderii unui cont bancar (în care vor fi virate despăgubirile bănești, daca e cazul) la o bancă comercială sau la CEC;
• declaraţie pe propria răspundere a titularului/titularilor din care să reiasă dacă s-au efectuat acte de dispoziţie sau constituire de garanţii asupra acţiunilor emise la Fondul Proprietatea (în cazul persoanelor cărora li s-au emis acţiuni până la data intrării în vigoare a ordonanţei);
• declaraţie pe propria răspundere a titularului/titularilor din care să reiasă dacă s-au efectuat acte de cesiune a drepturilor rezultate din dispoziţia entităţii investite cu soluţionarea notificării/cererii prin care s-a propus acordarea de despagubiri;
• declaraţie pe propria răspundere a titularului/titularilor din care să reiasă dacă au contestat în instanţă titlul de despăgubire emis de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor.

Căile de atac în justiţie

Deciziile adoptate de către Comisia Centrală pot fi atacate cu contestaţie în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Contestaţia suspendă exerciţiul dreptului de dispoziţie asupra titlului de despăgubire al titularului.

Competenţa de soluţionare revine Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanţei reşedinţei sale din ţară sau, după caz, la instanţa domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reşedinţă în România şi nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. Hotărârea pronunţată de prima instanţă poate fi atacată cu recurs. Recursul suspendă executarea.

Despre dreptul de a contesta procesul-verbal de constatare a contravenției

Deși posibilitatea de a contesta un proces-verbal de constatare a contravenției este menționată în însuși înscrisul sancționator, puțini sunt cei ce se folosesc de această facultate pentru a învesti instanța de judecată.

Corelativ, și mai puțini sunt cei ce apelează la un avocat pentru a beneficia de o reprezentare eficientă în soluționarea plângerii formulate.

Această situație nu se explică prin infailibilitatea proceselor-verbale. Dimpotrivă, fie că ne referim la vicii de formă sau la evidente lacune de încadrare a situației de fapt în sfera juridică, înscrisurile constatatoare nu respectă întru totul exigențele normative. Astfel, prin compararea acestei realități cu numărul redus de plângeri contravenționale, paradoxul devine cât se poate de clar.

Ca de obicei, informarea stă la baza acțiunilor sau inacțiunilor întreprinse de presupușii contravenienți. Spre exemplu, cunoscând faptul că legea sancționează absența din cuprinsul procesului-verbal a anumitor mențiuni cu însăși anularea înscrisului și implicit, a sancțiunilor aplicate, aceștia se pot apăra de eventualele abuzuri ale agenților constatatori.

Identificarea neregulilor procedurale, prezentarea acestora în fața instanței și susținerea cauzei sunt aspecte a căror exercitare este mai bine să fie lăsată în sarcina unui avocat. Prin cunoașterea dispozițiilor legale, doar acesta se poate transforma într-un apărător eficient al intereselor legitime pe care presupusul contravenient este îndreptățit să le aibă.

Deși reticente încă, instanțele de judecată încep să îmbrățișeze interpretarea Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la natura juridică ce definește materia contravențională. În acest sens, presupusul contravenient trebuie să beneficieze de binecunoscuta prezumție de nevinovăție, fiind în sarcina agentului constatator să probeze săvârșirea contravenției și, prin aceasta, să răstoarne prezumția.

Astfel, devin incidente situații în care alături de procesul-verbal de constatare a contravenției se administrează noi probe ce pot dovedi, după caz, absența răspunderii contravenționale, aplicarea unei sancțiuni eronate sau disproporționate în raport cu fapta, nerespectarea condițiilor de formă specifice înscrisului constatator, etc.

Toate cele de mai sus nu au menirea de a exonera persoana ce se face vinovată de săvârșirea unei contravenții de răspunderea datorată autorităților și societății, în general. Nu sunt mijloace de ocolire a sancțiunilor aplicate, ci doar intrumente prin care se urmărește aplicarea corectă și coerentă a prevederilor legale. Înainte de a invoca argumente privind rațiunile coercitive și educative ale sancțiunilor, autoritățile trebuie să-și respecte propriile reguli.

Altfel spus, preluând un citat ce aparține celebrului avocat interbelic Istrate Micescu, “societatea nu are dreptul să mă judece dacă nu e în stare să mă apere”(chiar și de propriile sale erori, adăugăm noi).

A fi sau a nu fi catel cu personalitate juridica

Ca avocat, in amintirea primei mari dezamagiri profesionale, iti promiti sa nu te mai lasi influentat sau coplesit de aberatiile juridice cu care, din pacate, te confrunti in aceasta profesie.

De mai mult de un an de zile, cabinetul nostru se confrunta cu o astfel de aberatie juridica, ale carei ramificatii si, mai ales, rezolvare par a fi departe de orice ce se poate numi adevar juridic si ordine de drept.

La prima vedere ceea ce parea a fi o simpla si fara succes (credeam noi) actiune in revendicare, formulata de o entitate fara personalitate juridica, in baza unui contract de inchiriere, s-a dovedit inceputul unui scenariu greu de imaginat. Continue reading ‘A fi sau a nu fi catel cu personalitate juridica’