Procedura de infringement – mecanism de asigurare a aplicării dreptului comunitar în care societatea are un rol activ

În contextul politico-economic european actual procedura de infringement a devenit poate cel mai mediatizat instrument prin care se asigură aplicarea dreptului comunitar de către statele membre.

În cazul oricărui stat membru împotriva căruia este declanșată, mijloacele de comunicare în masă trag un semnal de alarmă virulent asupra inițierii procedurii și a consecințelor ”deosebit de grave” pe care le poate suferi statul membru, fără a explica mecanismul acesteia și ignorând caracterul amiabil al procedurii. Pentru a evita transformarea acesteia într-o sperietoare pentru publicul nefamiliarizat cu instituțiile dreptului comunitar se impun câteva explicații cu privire la rațiunile ce stau la baza procedurii și modalitățile acesteia.

Printre sarcinile încredințate Comisiei Europene se numără și aceea de a asigura aplicarea corespunzătoare a dreptului comunitar. Principala componentă a acestei sarcini a Comisiei constă în monitorizarea gradului în care statele membre se conformează dreptului comunitar și în reacția față de cazurile de neconformare.

Tratatele Uniunii Europene prevăd diferite mecanisme de asigurare a respectării dreptului comunitar care implică proceduri judiciare împotriva statelor membre, introduse fie de către Comisie, fie, mai rar, de către un stat membru. Acțiunea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor cunoscută ca și procedura de infringement face parte din acţiunile care pot fi introduse în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Aceasta permite Curţii de Justiţie să controleze modul în care statele membre îşi respectă obligaţiile care le revin în temeiul dreptului european.

Neîndeplinirea obligaţiilor poate decurge din instrumente juridice (legi, decrete, decizii administrative) sau poate rezulta din fapte (practici administrative). Neîndeplinirea obligaţiilor poate fi consecinţa unor comportamente pozitive (acţiuni) sau negative (abţineri şi omisiuni). Astfel, acţiunile pot consta, spre exemplu, în adoptarea unui text contrar dreptului european sau în refuzul intenţionat de a abroga o măsură internă contrarie. Abţinerile sau omisiunile pot consta în întârzieri în transpunerea unei directive sau în necomunicarea de către statele membre către Comisie a măsurilor naţionale de punere în aplicare. Actul trebuie să fie imputabil statului membru. Din această cauză, noţiunea de stat este interpretată în sens larg de către Curtea de Justiţie, în măsura în care poate fi vorba de toate organismele sale cum sunt guvernul, parlamentul, entităţile federate sau colectivităţile de la nivel substatal.

În ceea ce privește modul de desfășurare al procedurii aceasta presupune mai multe etape și poate înceta înainte de a fi parcurse în întregime toate etapele prin conformarea statelor.

Acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor poate fi iniţiată fie de către Comisie, cazul cel mai frecvent întâlnit în practică, fie de către un stat membru. Atunci când procedura este declanșată la inițiativa Comisiei, aceasta are la bază plângerea unui resortisant al unui stat membru, neexistând un serviciu de investigații al Comisiei, de aceea se apreciază că societatea are un rol activ în această procedură în fața Curții.

Atunci când Comisia iniţiază procedura, trebuie întâi să transmită un aviz motivat statului membru care se presupune că nu a respectat dreptul Uniunii. Dacă, după un anumit termen, statul membru nu şi-a îndeplinit obligaţiile, Comisia poate să introducă împotriva sa, în faţa Curţii de Justiţie, o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor. În faza premergătoare sesizării Curții se poartă negocieri între Comisie și statul membru în cadrul cărora acesta își poate exprima poziția cu privire la pretinsa încălcare a dreptului comunitar.

Atunci când un stat membru iniţiază procedura, acesta trebuie să sesizeze mai întâi Comisia. Aceasta emite un aviz motivat după ce ascultă argumentele statelor membre în cauză. Statul membru reclamant poate apoi să sesizeze Curtea de Justiţie.

După ce este sesizată şi dacă recunoaşte existenţa unei neîndepliniri a obligaţiilor, Curtea de Justiţie emite o primă hotărâre conţinând măsurile care trebuie adoptate de către statul membru pentru a remedia situaţia. Apoi, în cazul în care Comisia estimează că statul membru nu a adoptat măsurile necesare, ea sesizează Curtea de Justiţie a doua oară. În cazul în care Curtea confirmă că statul membru nu s-a conformat primei sale hotărâri, îi poate impune plata unei amenzi.

Acțiunea în fața Curții de Justiție este însă ultima etapă a procedurii, etapă la care nu se mai ajunge în majoritatea cazurilor, întrucât Comisia Europeană promovează principiul ”cooperării de elită” care permite soluționarea amiabilă a disputelor cu privire la aplicarea dreptului comunitar în etapa precontencioasă sau chiar după începerea etapei oficiale fără a se recurge efectiv la Curte.

Astfel, în realitate, acest mecanism centralizat de asigurare a aplicării dreptului comunitar este un mecanism ce este folosit cu grijă, după ce alte strategii de încurajare a conformării au eșuat și atunci când negocierile nu au înregistrat un succes, ca o ultima formă de negociere, înainte de aplicarea unei sancțiuni.

0 Responses to “Procedura de infringement – mecanism de asigurare a aplicării dreptului comunitar în care societatea are un rol activ”


Comments are currently closed.