Procedura hotărârilor preliminare – instrument ce a facilitat dezvoltarea dreptului comunitar

Doctrina recentă remarcă faptul că dintre procedurile ce se derulează în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, procedura hotărârilor preliminare a dobândit un rol esențial în dezvoltarea principiilor dreptului comunitar, rol pe care artizanii procedurii nu l-au anticipat la momentul instituirii acesteia.

Această procedură a fost configurată prin art. 234 din TCE, text prin care Curții de Justiție i se stabilește competența de a hotărî cu titlu preliminar asupra interpretării tratatului precum și a validității și interpretării actelor adoptate de instituțiile Uniunii Europene.

Elementul premisă ce a condus la dezvoltarea dreptului comunitar prin intermediul acestei proceduri a fost faptul că ea apare ca o probă a unicității noii ordini de drept internațional, ordine juridică în care colaborarea între instanțele naționale și organele jurisdicționale comunitare primează, nemaifiind vorba despre o ierarhizare a acestora. Însă pentru a putea verifica concluzia doctrinei este necesară o descrie succintă a procedurii.

Procedura acțiunii în pronunțarea unei hotărâri preliminare are un caracter unitar și presupune 3 faze distincte, având ca unic scop aplicarea unor dispoziții ale dreptului comunitar cauzei concrete deduse judecății în fața instanței naționale: formularea acțiunii în pronunțarea unei hotărâri preliminare, dupa ce în prealabil s-a stabilit, de către judecătorul național, pertinența, relevanța, precum și necesitatea unei asemenea hotărâri, în vederea soluționării cauzei, soluționarea acțiunii și pronunțarea hotărârii preliminare de către CJUE și soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost formulată acțiunea în pronunțarea unei hotărâri preliminare, pe baza hotarârii CJUE.

Anterior Tratatului de la Nisa hotărârile preliminare erau în competența exclusivă a Curții de Justiție, în prezent, această competență a fost conferită și Tribunalului de Primă Instanță, însă hotărârile acestuia rămân supuse controlului Curții.

Interpretarea pe care o dă CJUE urmarește cunoașterea sensului exact al unor dispoziții neclare – contencios de interpretare și privește atât conținutul Tratatelor constitutive, cât și dreptul derivat, inclusiv cel al relațiilor externe, în timp ce stabilirea validității  urmărește să verifice conformitatea unui act cu dreptul comunitar – contencios de legalitate, neputând privi decât dreptul comunitar derivat.

Incumbă însa numai instanțelor naționale învestite cu soluționarea fondului cauzei și care trebuie să-și asume responsabilitatea pentru hotărârea pe care o vor da, având în vedere trăsăturile specifice fiecărui litigiu, să determine atât necesitatea unei hotărâri preliminare, cât și relevanța problemelor pe care ele le supun Curții, fără ca părțile să aibă posibilitatea de a modifica modul de redactare a întrebarilor. Părților nu le este însă interzis ca, la nivel național, să participe la formularea întrebărilor, dimpotriva, s-a considerat util ca acestea să fie ascultate.

Aceastea fiind caracteristicile definitorii ale hotărârilor preliminare, rolul lor de catalizator în dezvoltarea dreptului comunitar, rezidă tocmai în evoluția jurisprudențială provocată de întrebările formulate de instanțele naționale, precum și în posibilitatea de a asigura o aplicare uniformă a normelor comunitare, posibilitate ce se concretizează prin soluțiile pronunțate de Curte în hotărârile preliminare.

0 Responses to “Procedura hotărârilor preliminare – instrument ce a facilitat dezvoltarea dreptului comunitar”


Comments are currently closed.