Tag Archive for 'drept constitutional'

Ce este principiul disponibilitatii in cadrul procesului civil ?

Published on May 31, 2011 in Judecatoresc. 0 Comments Tags: avocat, avocat CEDO, cabinet avocat, disponibilitate, drept constitutional, importanta, institutie juridica, judecatoresc, juridic, legislativ, proces civil, sala de judecata.

Procesul civil este guvernat de o serie de principii ce au menirea de a asigura buna administrare a justiției. Între acestea, de o deosebită importanță este principiul disponibilității, în temeiul căruia părțile își asumă anumite acțiuni sau inacțiuni la care sunt îndreptățite prin lege.

Principiul disponibilitatii, de o deosebita importanta intr-un proces civil

Principiul disponibilității este cea mai importantă manifestare a voinței părților implicate într-un litigiu. Astfel, spre deosebire de procesul penal guvernat de principiul oficialității, procesul civil nu poate începe decât dacă instanța a fost învestită cu judecarea unei cauze.

Altfel spus, reclamantul este cel dintâi care recurge la acest principiu și își materializează intenția de a deduce judecății o anumită cauză. Din acel moment, prin punerea în mișcare a acțiunii civile, principiul disponibilității devine puntea de legătură dintre reclamant și pârât, precum și “cenzura” pe care ambele părți o pot opune activității instanței.

Părțile litigante trebuie să aibă reprezentarea clară a faptului că procesul civil nu este condus în mod exclusiv de instanță, ci în temeiul principiului disponibilității părțile pot trasa liniile directoare de desfășurare evenimențială.

Instanța este obligată să se pronunțe doar asupra a ceea ce i s-a cerut și în limitele a ceea ce i s-a cerut de către părți. De asemenea, partea poate să renunțe la judecată sau chiar la dreptul dedus judecății, iar în anumite condiții poate încheia o tranzacție care consfințește soluționarea amiabilă a litigiului.

Însă principiul disponibilității nu se oprește după pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile. Ultima etapă a procesului civil, executarea hotărârii judecătorești, este de asemenea guvernată de acest principiu definitoriu.

Astfel, etapa executorie nu începe ex officio, ci numai după ce partea interesată a învestit hotărârea cu formulă executorie și a solicitat organelor abilitate executarea ei. Aceasta este dovada evidentă a faptului că principiul disponibilității se constituie drept alfa și omega în cadrul oricărui proces civil.

În temeiul acestui principiu, se urmărește nu numai respectarea individualității și personalității procesuale, ci și responsabilizarea părților litigante. Acestea sunt chemate să răspundă unor situații concrete care pot determina rezultatul final al procesului, acțiunile sau inacțiunile lor fiind manifestarea modului în care înțeleg să se raporteze la importanța procesului civil.

Dublul grad de jurisdicţie în materie contravenţională-între concret şi iluzoriu în condiţiile Legii 202/2010

Published on May 20, 2011 in Judecatoresc and Legislativ. 0 Comments Tags: avocat, avocat CEDO, cabinet avocat, CEDO, drept constitutional, drepturile omului, judecatoresc, juridic, recurs.

Dublul grad de jurisdicţie este un drept recunoscut juristiţiabililor prin Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Acesta presupune că orice persoană declarată vinovată de săvârşirea unei infracţiuni de un tribunal, are dreptul de a cere examinarea hotărârii prin care i s-a stabilit vinovăţia de către o instanţă superioară ierarhic.

Practic este vorba de o rediscutare a tuturor aspectelor ce au condus la condamnarea persoanei în cauză.

Întradevăr acest drept cunoaşte limitări, în sensul în care nu se regăseşte decât în materie penală, în accepţiunea autonomă dată acestui termen de jurisprudența Curţii Europene. Sfera penalului în interpretarea acesteia este mai amplă decât în legislaţia naţională a multor state semnatare, ea înglobând şi sfera contravenţionalului.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nimic nu împiedică statele să-şi îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menţinerea unei distincţii între diferitele tipuri de infracţiuni iar, în principiu nu s-a opus tendinţei de dezincriminare existente în statele membre ale Consiliului Europei.

Legiuitorul român a scos din sfera ilicitului penal contravenţiile, sancţionarea acestora făcându-se prin aplicarea unei amenzi administrative.

Cu toate acestea, până la intrarea în vigoare a Legii 202/2010, deşi în afara ilicitului penal, în cazul contravenţiilor dreptul la un dublu grad de jurisdicţie era concretizat prin posibilitatea persoanei sancţionate de a ataca cu recurs hotărârea pronunţată prin care i se stabilea vinovăţia.

Odată cu modificările legislative aduse prin Mica Reformă, hotărârile pronunţate în materie contravenţională devin irevocabile de la prima instanţă.

În această situaţie se pune problema neconvenţionalităţii şi implicit a neconstituţionalităţii prevederilor amintite. Ne întrebăm dacă nu cumva legiuitorul euforic la gândul realizării mult aşteptatei celerităţi a procedurilor în faţa instanţelor române şi a decongestionării acestora, nu a omis să asigure justiţiabililor garanţiile efective ale unui proces echitabil.

Apreciem însă că răspunsul la această problematică nu va întârzia să apară în forma unei decizii a Curţii Constituţionale în condiţiile în care plângerile contravenţionale, prin numărul lor ridicat, ocupă un loc important pe listele de şedinţă ale instanţelor române, iar justiţiabilii nu sunt întotdeauna multumiţi de soluţiile primite.

Despre dreptul de a contesta procesul-verbal de constatare a contravenției

Published on April 26, 2011 in General. 0 Comments Tags: avocat, avocat CEDO, cabinet avocat, contestare proces verbal, despagubiri, drept constitutional, drepturile omului, neregulamentar, proces, proces verbal, regim juridic, rezolvare, ridicare autoturism, taxe.

Deși posibilitatea de a contesta un proces-verbal de constatare a contravenției este menționată în însuși înscrisul sancționator, puțini sunt cei ce se folosesc de această facultate pentru a învesti instanța de judecată.

Corelativ, și mai puțini sunt cei ce apelează la un avocat pentru a beneficia de o reprezentare eficientă în soluționarea plângerii formulate.

Această situație nu se explică prin infailibilitatea proceselor-verbale. Dimpotrivă, fie că ne referim la vicii de formă sau la evidente lacune de încadrare a situației de fapt în sfera juridică, înscrisurile constatatoare nu respectă întru totul exigențele normative. Astfel, prin compararea acestei realități cu numărul redus de plângeri contravenționale, paradoxul devine cât se poate de clar.

Ca de obicei, informarea stă la baza acțiunilor sau inacțiunilor întreprinse de presupușii contravenienți. Spre exemplu, cunoscând faptul că legea sancționează absența din cuprinsul procesului-verbal a anumitor mențiuni cu însăși anularea înscrisului și implicit, a sancțiunilor aplicate, aceștia se pot apăra de eventualele abuzuri ale agenților constatatori.

Identificarea neregulilor procedurale, prezentarea acestora în fața instanței și susținerea cauzei sunt aspecte a căror exercitare este mai bine să fie lăsată în sarcina unui avocat. Prin cunoașterea dispozițiilor legale, doar acesta se poate transforma într-un apărător eficient al intereselor legitime pe care presupusul contravenient este îndreptățit să le aibă.

Deși reticente încă, instanțele de judecată încep să îmbrățișeze interpretarea Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la natura juridică ce definește materia contravențională. În acest sens, presupusul contravenient trebuie să beneficieze de binecunoscuta prezumție de nevinovăție, fiind în sarcina agentului constatator să probeze săvârșirea contravenției și, prin aceasta, să răstoarne prezumția.

Astfel, devin incidente situații în care alături de procesul-verbal de constatare a contravenției se administrează noi probe ce pot dovedi, după caz, absența răspunderii contravenționale, aplicarea unei sancțiuni eronate sau disproporționate în raport cu fapta, nerespectarea condițiilor de formă specifice înscrisului constatator, etc.

Toate cele de mai sus nu au menirea de a exonera persoana ce se face vinovată de săvârșirea unei contravenții de răspunderea datorată autorităților și societății, în general. Nu sunt mijloace de ocolire a sancțiunilor aplicate, ci doar intrumente prin care se urmărește aplicarea corectă și coerentă a prevederilor legale. Înainte de a invoca argumente privind rațiunile coercitive și educative ale sancțiunilor, autoritățile trebuie să-și respecte propriile reguli.

Altfel spus, preluând un citat ce aparține celebrului avocat interbelic Istrate Micescu, “societatea nu are dreptul să mă judece dacă nu e în stare să mă apere”(chiar și de propriile sale erori, adăugăm noi).

Despre pledoaria avocatului, între trecut și prezent

Published on April 21, 2011 in General. 0 Comments Tags: avocat, avocat CEDO, cabinet avocat, discurs, drept constitutional, drepturile omului, executiv, instanta, instante judecatoresti, institutie juridica, legislativ, neregulamentar, obligatie statala, oratorie, personalitate juridica, pledoarie, regim juridic, sistem, societate comerciala.

În actualul context socio-economic, activitatea avocatului este departe de a fi caracterizată prin formalism sau redundanță. Mai mult decât oricând, prezența și afirmarea sa socială sunt garanții ale respectării drepturilor și intereselor legitime pe care fiecare cetățean al unui stat democratic este îndreptățit să le aibă.

Antichitatea ne relevă primele exemple de avocați angajați în cauza celor ce căutau dreptatea în fața instanței de judecată. Atunci, prin practică și determinare, s-a dezvoltat celebra ars bene dicendi (arta de a vorbi bine) transformată ulterior într-o virtute inseparabilă de personalitatea avocatului.

Oratoria sau capacitatea de a transforma normele rigide și tăioase în cuvinte menite să înduplece voința magistratului era dovada incontestabilă a măiestriei unui avocat. El aprindea pasiuni și stingea conflicte, lega jurăminte și dezlega mâini încătușate, bucura și întrista cu deopotrivă măsură.

Oratoria si evolutia reprezentarii

Peste veacuri, cuvintele meșteșugite au devenit tot mai puține la număr iar secolul vitezei și-a pus amprenta asupra ședințelor de judecată. Se remarcă în prezent existența unui șablon lingvistic, a unui limbaj juridic ce se regăsește pe buzele tuturor avocaților, cu consecința directă a repetării unor formule ce așteaptă răspunsuri la fel de predictibile și ezoterice pentru justițiabili. Iar aceștia din urmă, martori la un spectacol înțeles numai de actori, se întreabă unde a dispărut oratoria cândva monopolizată de avocații pledanți.

Însă ea nu a dispărut, ci asemeni tuturor elementelor ce ne înconjoară, a îmbrăcat hainele modernității și a lepădat vechile costume tradiționale. Avocatul continuă să cultive ars bene dicendi, dar nu în vechile tipare, ci răspunzând exigențelor pe care clientul, instanța și chiar societatea le afirmă din ce în ce mai des.

Concizia si claritatea, standarde moderne ale discursului oratoric

Nu mai este timp pentru cuvinte meșteșugite, dar este timp suficient pentru ca prin concizie și claritate avocatul să reprezinte în mod eficient interesele clientului său. Iar dacă vechile pledoarii ascundeau ore întregi petrecute pentru ticluirea celor mai frumoase și elocvente fraze, cu atât mai mult timp petrece avocatul în prezent, doar pentru a-și cântări spusele și a concentra în câteva cuvinte toată pledoaria pe care, în trecut, ar fi dezvoltat-o cu măiestrie.

In loc de concluzie

Chiar dacă discursul avocatului pierde la capitolul spectaculozitate, atunci când poartă respectiva încărcătură de concizie și putere argumentativă câștigă indubitabil prin eficiență și acuratețe. Și deși resimțim lipsa pledoariilor ce se îmbinau perfect cu arta literaturii, nu putem să nu apreciem o expunere punctuală care convinge nu pe căi ocolite, ci prin urmarea drumului celui mai scurt. Poate că și romanii, în extraordinarul lor spirit vizionar, au prevăzut acest viitor dedicat conciziei atunci când au lăsat posterității dictonul-îndemn Pauca, sed bona ! (Puține, dar bune !)

Parcarea de resedinta, intre drept constitutional si obligatie statala

Published on February 25, 2011 in General. 0 Comments Tags: drept constitutional, neregulamentar, obligatie statala, parcare, taxe.

Mai devreme sau mai tarziu, fiecare proprietar de autoturism se vede pus in situatia de a se adresa Administratiei Domeniului Public in a carei circumscriptie isi are domiciliul, cu o cerere de atribuire a unui loc de parcare de resedinta. Pana aici, nimic deosebit – se urmareste dobandirea unui drept de folosinta asupra unui spatiu destinat parcarii autoturismului si certitudinea utilizarii sale in conformitate cu prevederile legale. Continue reading ‘Parcarea de resedinta, intre drept constitutional si obligatie statala’