Despre pledoaria avocatului, între trecut și prezent

În actualul context socio-economic, activitatea avocatului este departe de a fi caracterizată prin formalism sau redundanță. Mai mult decât oricând, prezența și afirmarea sa socială sunt garanții ale respectării drepturilor și intereselor legitime pe care fiecare cetățean al unui stat democratic este îndreptățit să le aibă.

avocat-servicii-reprezentare

Antichitatea ne relevă primele exemple de avocați angajați în cauza celor ce căutau dreptatea în fața instanței de judecată. Atunci, prin practică și determinare, s-a dezvoltat celebra ars bene dicendi (arta de a vorbi bine) transformată ulterior într-o virtute inseparabilă de personalitatea avocatului.

Oratoria sau capacitatea de a transforma normele rigide și tăioase în cuvinte menite să înduplece voința magistratului era dovada incontestabilă a măiestriei unui avocat. El aprindea pasiuni și stingea conflicte, lega jurăminte și dezlega mâini încătușate, bucura și întrista cu deopotrivă măsură.

Oratoria si evolutia reprezentarii

Peste veacuri, cuvintele meșteșugite au devenit tot mai puține la număr iar secolul vitezei și-a pus amprenta asupra ședințelor de judecată. Se remarcă în prezent existența unui șablon lingvistic, a unui limbaj juridic ce se regăsește pe buzele tuturor avocaților, cu consecința directă a repetării unor formule ce așteaptă răspunsuri la fel de predictibile și ezoterice pentru justițiabili. Iar aceștia din urmă, martori la un spectacol înțeles numai de actori, se întreabă unde a dispărut oratoria cândva monopolizată de avocații pledanți.

Însă ea nu a dispărut, ci asemeni tuturor elementelor ce ne înconjoară, a îmbrăcat hainele modernității și a lepădat vechile costume tradiționale. Avocatul continuă să cultive ars bene dicendi, dar nu în vechile tipare, ci răspunzând exigențelor pe care clientul, instanța și chiar societatea le afirmă din ce în ce mai des.

Concizia si claritatea, standarde moderne ale discursului oratoric

Nu mai este timp pentru cuvinte meșteșugite, dar este timp suficient pentru ca prin concizie și claritate avocatul să reprezinte în mod eficient interesele clientului său. Iar dacă vechile pledoarii ascundeau ore întregi petrecute pentru ticluirea celor mai frumoase și elocvente fraze, cu atât mai mult timp petrece avocatul în prezent, doar pentru a-și cântări spusele și a concentra în câteva cuvinte toată pledoaria pe care, în trecut, ar fi dezvoltat-o cu măiestrie.

In loc de concluzie

Chiar dacă discursul avocatului pierde la capitolul spectaculozitate, atunci când poartă respectiva încărcătură de concizie și putere argumentativă câștigă indubitabil prin eficiență și acuratețe. Și deși resimțim lipsa pledoariilor ce se îmbinau perfect cu arta literaturii, nu putem să nu apreciem o expunere punctuală care convinge nu pe căi ocolite, ci prin urmarea drumului celui mai scurt. Poate că și romanii, în extraordinarul lor spirit vizionar, au prevăzut acest viitor dedicat conciziei atunci când au lăsat posterității dictonul-îndemn Pauca, sed bona ! (Puține, dar bune !)

0 Responses to “Despre pledoaria avocatului, între trecut și prezent”


Comments are currently closed.