Executarea silită a instituțiilor publice, între excepție și regulă

Executarea silită reprezintă ultima etapă în cadrul procesului civil, fiind aplicarea practică a dispozițiilor stabilite pe cale judiciară. Indiferent de obligațiile care forrmează obiectul acestei etape, creditorul este îndreptățit să obțină executarea lor și restabilirea situaţiei existente înainte de începerea litigiului. În anumite cazuri însă, legiuitorul a instituit derogări de la dreptul comun în materia executării silite, acordând persoanelor juridice de drept public o protecție ce nu se întâlnește în sfera privată. Cu toate acestea, invocarea abuzivă a acestor derogări nu poate fi primită, aşa cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 624/10.02.2012.

În speță, A.V.A.S. a solicitat pe calea unei contestații la executare promovate în contradictoriu cu o societate comercială ce avea calitatea de creditoare, în principal acordarea unui termen de grație de 18 luni, pentru efectuarea voluntară a plăţii creanţei în cuantum de 6.093.804,08 lei, și în subsidiar eșalonarea la plată a sumei pe o perioadă de 3 ani. Solicitarea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

A.V.A.S. și-a motivat cererea prin faptul că legiuitorul a instituit o anumită protecție în cazul persoanelor juridice de drept public, urmărind prin aceasta evitarea blocării activităţii instituţiilor publice debitoare, realizarea adecvată şi eficientă a atribuţiilor acestora şi buna funcţionare a administraţiei publice. În concret, au fost invocate dispozițiile art. 1, art. 2 și art. 4 din O.G. nr. 22/2002, în special dispozițiile referitoare la acordarea unui termen de grație de 6 luni, perioadă în care instituțiile publice au posibilitatea de a achita voluntar creanța stabilită pe cale judiciară.

De asemenea, recurenta a considerat că solicitarea unui termen de grație de 18 luni sau plata eșalonată a debitului timp de 3 ani sunt în spiritul acestui act normativ, realizându-se prin aceste măsuri atât recuperarea integrală a creanței de către creditorul îndreptățit, cât și desfășurarea activității instituției publice în condiții optime.

Curtea de Apel București a respins în prima instanță cererea A.V.A.S, considerând că măsurile ce pot fi dispuse în temeiul O.G. nr. 22/2002 au un caracter excepțional pretabil unor situații excepționale, strict reglementate de actul normativ prin prisma existenței unei hotărâri irevocabile ce constată o obligație de plată și inexistenței fondurilor materiale în bugetul instituției publice. Curtea de Apel a reținut că nu sunt îndeplinite premisele legale, iar o eventuală admitere a cererii introductive ar aduce atingere dreptului de acces la justiție al creditorului, înțeles în lumina art. 6 CEDO, inclusiv ca o realizare efectivă a dreptului recunoscut pe cale judiciară, deci ca posibilitate de exercitare a procedurii executării silite.

Această soluție a fost menținută și de Înalta Curte de Casație și Justiție. În soluționarea căii de atac a recursului formulat de A.V.A.S., instanța supremă a reținut expres faptul că “pentru a putea beneficia de termenul de graţie pentru efectuarea plăţii recurenta-debitoare trebuia să facă dovada că neexecutarea până în prezent a obligaţiei de plată s-a datorat lipsei de fonduri întrucât, conform dispoziţiei legale menţionate, procedura nu operează ope legis faţă de toţi debitorii care sunt instituţii publice, ci numai faţă de acei debitori care nu au putut începe sau continua executarea obligaţiei de plată din cauza lipsei fondurilor”.

În alte cuvinte, textul legal de care s-a prevalat instituția publică în cauză nu face trimitere la un drept absolut de care persoanele juridice de drept public ar putea beneficia în scopul eludării executării silite de drept comun. Dimpotrivă, instituția publică este obligată să întreprindă toate măsurile necesare aducerii la îndeplinire a obligației de plată stabilite pe cale judiciară, iar numai în caz de imposibilitate obiectivă este îndreptățită să solicite un termen de grație sau o eșalonare a plății.

Astfel fiind, prin hotărârea pronunţată, instanța supremă a confirmat o realitate juridică proprie jurisprudenței interne, comunitare și convenționale, respectiv importanța executării silite în cadrul procesului civil și opozabilitatea acesteia tuturor categoriilor de debitori, indiferent de privilegiile pe care legea le acordă acestora cu titlu de excepție.

0 Responses to “Executarea silită a instituțiilor publice, între excepție și regulă”


Comments are currently closed.