Dezvoltarea tehnologică specifică actualității determină și o dezvoltare a interesului pe care societatea îl manifestă față de membrii săi. Alături de efectele pozitive ale acestei “oblăduiri materne” – observabile în sfera legislativă, medicală, culturală, socială, etc. – se resimt și efecte secundare determinate de o imixtiune tot mai mare în sfera vieții private. Practic, prețul asistenței sociale este o curiozitate deseori nejustificată față de ceea ce nu ar trebui să privească decât persoana și familia noastră.
Prin dispozițiile art. 8, Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră dreptul la respectarea vieții private și de familie. Aceleași prevederi se regăsesc și în art. 26 din Constituția României, noțiunea consacrată fiind cea de “viață intimă, familială și privată”. Evident, pornind de la aceste două texte fundamentale, noțiunea este menționată în nenumărate alte acte normative, fiecare asigurând respectarea valorilor legiferate.
Însă dincolo de litera legii se află realitatea deseori contradictorie. De la cele mai simple chestionare completate în scopul obținerii unui produs și până la formularele prin care interacționăm cu instituțiile publice, tendința este de lărgire a sferei de interes față de persoana și familia solicitantului. Recurența acestor imixtiuni își găsește justificarea în exhibarea vieții private, atitudine majoritară printre membrii societății. Nu aceștia vor clama însă încălcarea normelor sus-indicate, ci minoritatea celor ce încă respectă valorile tradiționale și doresc separarea categorică dintre viața publică și cea privată.
Fie numai și pentru aceștia din urmă, societatea are datoria de a nu depăși limitele interesului manifestat față de membrii săi. Respectarea vieții private se traduce atât prin obligația de a nu aduce nicio atingere aspectelor pe care o persoană le cataloghează ca fiind inseparabile de intimitatea sa, cât și prin repararea oricăror abuzuri prin care unei persoane i s-a știrbit dreptul la viață privată.
Desigur, art. 8 CEDO enumeră situațiile de excepție față de principiul respectării vieții private, acestea fiind substanțial legate de interesul obștesc. Ca întotdeauna, primează binele comun, chiar dacă prevalența acestuia poate determina o ingerință în exercitarea dreptului individual la viață privată. Însă definirea binelui comun, aflat într-o permanentă schimbare și transformare, este tot mai dificilă, în timp ce justificarea ingerințelor în viața privată este tot mai ușor de argumentat. Sub motivația prevenției, se produc abuzuri evidente și se încalcă unele dintre cele mai elementare norme ce protejează persoana, împreună cu drepturile și interesele sale.
În confruntarea cu această realitate caracterizată prin tendința de uniformizare, vor avea de câștigat doar cei ce își vor afirma drepturile cu tărie și convingere. Plecând de la atributul unicității, persoana trebuie să-și manifeste personalitatea, iar viața privată trebuie să-și afirme existența, indiferent de piedicile întâlnite.
