Regimul juridic al operelor postume

Creația umană, efigie a spiritului și a învățăturilor ce transcend veacurile, reprezintă o parte integrantă a dezvoltării sociale și culturale specifice fiecărei societăți în parte. Fără o operă comună ce reunește cunoștințe dintre cele mai variate, progresul și ascensiunea umană sunt imposibil de conceput. Dată fiind importanța operelor de creație intelectuală, acestora le este dedicată o ramură specială a dreptului –proprietatea intelectuală.

opere postume - regimul juridicÎntre normele ce reglementează statutul juridic al creației intelectuale, se diferențiază cele referitoare la regimul operelor postume. Vitregite de orientarea dată de voința creatoare, aceste opere se bucură de o ocrotire specială, menită să le asigure dăinuirea și protecția juridică. Astfel, se pot întâlni cel puțin trei situații incidente în această materie: operele pe care autorul a decis să le aducă la cunoștința publicului în timpul vieții, încheind în acest sens acte juridice, dar care au fost publicate după moartea sa; operele cărora autorul le-a asigurat prin voință expresă confidențialitatea și caracterul privat; operele cu privire la care autorul nu și-a manifestat în niciun fel intenția de a le publica sau de a le păstra confidențiale. Această ultimă categorie este cea a operelor postume concrete, în timp ce primele două situații sunt doar tangențiale cu noțiunea în cauză.

Diferențele sunt date de caracterul operelor în discuție. Astfel, autorul salariat în temeiul unui contract de muncă nu realizează opere ce pot fi supuse regimului operelor postume, aceeași fiind concluzia și în cazul unei opere comandate care nu a fost predată de către autor în timpul vieții sale. Cu toate acestea, lucrările pregătitoare ale acestor opere, în măsura în care se disting prin originalitate, pot fi încadrate în categoria operelor postume.

În privința corespondenței, caracteristica principală a creației epistolare este aceea că autorul operei este expeditorul, iar proprietarul acesteia este destinatarul. Numai acesta poate decide o eventuală publicare a corespondenței, iar după moartea destinatarului, pentru o perioadă de 20 de ani și sub condiția inexistenței unei dorințe exprese de confidențialitate, decizia revine succesorilor săi.

regimul operelor postume in legislatieLegislația națională este încă lacunară în reglementarea situației juridice a operelor postume, cele mai multe concluzii fiind date de interpretările jurisprudențiale și doctrinare. Astfel, în Decretul nr. 321/1956 privind dreptul de autor, în art. 5, se specifica faptul că după moartea autorului sarcina de a apăra paternitatea, inviolabilitatea şi justa folosire a operei revine numai asociaţiei de scriitori ori, în lipsă, organului de stat competent.

Însă acest text normativ a fost abrogat prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, fără însă ca intrarea ei în vigoare să determine și o “revigorare” a reglementării în materie. Regimul operelor postume continuă să fie neclar, deși în legislațiile vecine această problemă a cunoscut deja o legiferare concretă.

Astfel, în Franța, după decesul autorului, dreptul de divulgare a operelor postume este exercitat de executorul său testamentar. Dacă nu există un executor testamentar sau acesta a decedat, în absența unei manifestări de voinţă contrare din partea autorului, dreptul de divulgare se exercită potrivit unei ordini bine stabilite. Au acest drept: descendenţii,  soţul supravieţuitor – cu excepția situației în care s-a pronunţat o hotărâre de separaţie de corp sau dacă soţul supravieţuitor s-a recăsătorit – ceilalţi moştenitori, alţii decât descendenţii, precum şi legatarii universali sau cu titlu universal.

În legislația autohtonă, dacă autorul și-a manifestat în timpul vieții dorința ca opera sa să fie publicată  – prin încheierea de acte juridice în acest sens, prin testament, etc. – respectiva operă nu intră în categoria celor postume. Dacă însă autorul nu și-a exprimat în niciun fel voința cu privire la publicarea operelor sale, moștenitorii săi sunt îndreptățiți să le aducă la cunoștința publicului numai după trecerea perioadei de protecție.

O persoană care aduce la cunoștința publicului, după expirarea perioadei de protecție, o operă care nu a mai fost anterior publicată, beneficiază de aceleași drepturi patrimoniale pe care le-ar fi avut însuși autorul operei. Condiția esențială este ca această persoană să fi intrat în posesia operei în mod legal. Îndeplinirea acestei condiții îndreptățește persoana respectivă de a utiliza și exploata opera în mod liber, precum și de a permite utilizarea acesteia de către terțe persoane. Cu toate acestea, în ansamblul drepturilor recunoscute nu este inclus și dreptul de suită, care aparține în exclusivitate autorului.

În concluzie, deși actuala reglementare este încă lacunară și îndepărtată de tendințele manifestate la nivel comunitar, ea subliniază importanța ce trebuie acordată operelor postume, ca veritabile extinderi ale personalității autorului, dincolo de pragul existențial insurmontabil.

0 Responses to “Regimul juridic al operelor postume”


Comments are currently closed.