Evoluția sistemelor juridice naționale este subsumată începând cu ultimele decade întregii structuri create prin armonizarea legislațiilor statelor membre ale Uniunii Europene. Astfel, inițial dreptul comunitar și ulterior, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona – dreptul european, promovează în mod constant și nedisimulat unitatea în diversitate a Uniunii Europene.
După consacrarea principiilor întâietății și aplicabilității directe a dreptului european în fața legislațiilor naționale, curentele ideologice sunt tot mai animate de o nouă perspectivă prin care se urmărește crearea unui Cod Civil European. Deși originile acestei idei pot fi regăsite în perioada anilor ´80, abia în prezent publicitatea și dezbaterea sa în spațiul public dovedesc interesul factorilor de decizie europeni pentru acest proiect de anvergură.
Codul Civil European reprezintă o încercare temerară și un pariu riscant al Uniunii Europene. Menit să armonizeze legislațiile civile ale statelor membre, elaborarea acestui nou codex ridică atât probleme legate atât de volumul uriaș de cercetare și sistematizare, cât și de aplicabilitatea sa concretă în cotidianul civil al fiecărui stat membru în parte. Deja nu mai este vorba de un regulament cu aplicabilitate directă într-un domeniu bine determinat sau de o directivă ce conturează rezultatul ce urmează a fi obținut într-un anumit segment economic, social sau juridic.
Un Cod Civil European presupune principii unanim recunoscute, excepții de strictă interpretare și aplicare, precum și nenumărate probleme ce țin de actualizarea sa în raport cu noutățile ce apar pe scena europeană. Dacă adoptarea unui asemenea cod implică coordonarea perfectă dintre voința politică, interesul general și structura legislativă specifice fiecărui stat membru în parte, atunci aceleași elemente vor trebui luate în considerare pentru fiecare modificare ulterioară. Amendamentele, dezbaterile, procedura de vot, eventualele drepturi de veto, sunt doar câteva dintre elementele dilatorii care dovedesc că acest proiect poate fi o depășie a capacității de control și coeziune de care dispune Uniunea Europeană.
Totodată, nu trebuie neglijat faptul că dreptul fiecărei națiuni este rezultatul unei culturi consacrate printr-o istorie proprie și printr-o mentalitate comună ce adesea exclude orice element de extraneitate. În ramurile specifice ale dreptului familiei sau ale dreptului succesoral, aceste tradiții culturale sunt cele mai evidente, fiind aproape imposibil ca o codificare civilă europeană să înglobeze aceste particularități ce țin de însăși ființa unei națiuni. Identitatea trebuie conservată, iar dreptul este o modalitate concretă de a consacra aspecte pe care istoria le-a imortalizat pe parcursul a sute de ani.
Pe cale de consecință, oricât de interesant pare acest proiect, Codul Civil European este departe de concretizare. Uniunea Europeană dispune de suficiente instrumente de armonizare și integrare a legislațiilor naționale, o codificare de o asemenea întindere fiind practic o imixtiune în intimitatea juridică a fiecărui stat membru. Nu trebuie uitat faptul că scopul arhitecturii europene este unitatea în diversitate, astfel încât construcția gândită în urmă cu peste 60 de ani nu poate fi completă decât prin acceptarea incompletului ce o definește.
0 Responses to “Noul Cod Civil. European.”