Despre realitatea practicii unitare a instanțelor de judecată

Practica unitară a instanțelor de judecată este un deziderat ce animă deopotrivă opinia publică și profesioniștii din domeniul juridic.

Aproape fără excepție, justițiabilii și juriștii se confruntă cu soluții diferite pronunțate în cauze a căror asemănare merge până la identitate. Apar astfel interogații cu privire la pregătirea celor ce administrează justiția sau la echivocul anumitor legislații ce lasă loc interpretărilor de natură diferită.

Uniformitatea in ceea ce priveste practica in instantele de judecata

Într-adevăr, uniformitatea jurisprudenței apare ca o cerință firească a unității și unicității legislative. Rațiunea ne spune că așa cum nu pot exista două sau mai multe legi contradictorii, tot astfel nu putem accepta existența unor interpretări și aplicări antagonice. Cu toate acestea, într-o oarecare măsură, practica instanțelor de judecată infirmă raționamentul de mai sus și dă naștere întrebărilor de care am amintit.

În acest tumult de opinii și blamări ale sistemului judiciar, avem certitudinea imposibilității de a pretinde o jurisprudență unitară în integralitatea sa. De fapt, însăși termenul “unitar” este discutabil din simplul motiv al evocării unei perfecțiuni greu sau chiar imposibil de atins. În schimb, preferăm sintagma “unitate în diversitate” pentru a caracteriza o justiție în care, dincolo de opiniile juridice separate, primează antetul echității și binelui regăsite în dictonul “jus est ars boni et aequi”.

O singura lege mai multe interpretari

Diferite abordari in practica unitara in instantele de judecata
Evident, este confortabil să încadrăm o cauză într-un anumit tipar și să așteptăm o soluție care să nu reprezinte o surpriză, ci doar concluzia firească a dezbaterilor desfășurate în fața magistratului. Însă chiar acest magistrat este chemat să judece prin raportare la două exigețe: legea și conștiința sa.

Indubitabil, legea este una singură, însă același lucru se poate afirma și despre conștiința magistraților ?

Cu această întrebare retorică ne încheiem pledoaria în favoarea echilibrului ce trebuie să existe în justiție, în aceeași măsură ca în oricare alt domeniu al vieții noastre. Cei ce cred că practica unitară este o aritmetică cu soluții irefragabile vor fi întotdeauna dezamăgiți, la fel ca și cei ce se așteaptă la prevalența emoțiilor asupra dispozițiilor legislative.

În cele din urmă, practica unitară se rezumă la aplicarea vechiului dicton latin potrivit căruia “principiile dreptului sunt următoarele: a trăi în mod cinstit, a nu vătăma pe cel de lângă tine și a da fiecăruia ceea ce i se cuvine.”