Un stat de drept se caracterizeaza prin aceea ca, pe baza normelor juridice, unei anumite situatii trebuie sa i se aplice un anumit regim juridic. Formularea unei actiuni in instanta nu trebuie sa iasa din acest tipar. Depunerea unei actiuni calificata de dispozitiile legale ca fiind urgenta, trebuie solutionata potrivit legii, adica cu urgenta. Regulamentele de organizare a instantelor prevad explicit ca in timpul vacantei judecatoresti se solutioneaza numai cauze urgente.
Paradoxul nostru: astazi am depus o contestatie la executare – cauza fara discutie urgenta. Am primit termen pe 28.07.2011, in timpul vacantei judecatoresti, astfel incat s-a recunoscut caracterul ugent prin faptul stabilirii primului termen in timpul vacantei judecatoresti.
Totusi, solutionarea unei contestatii la executare la minim 4 luni si jumatate (asta in ipoteza fericita in care se va solutiona la primul termen de judecata) de la data formularii nu poate fi apreciata ca fiind facuta cu celeritate.
Dimpotriva, in patru luni, aproape orice executare silita ajunge spre finalizare, astfel incat dreptul debitorului de a contesta executarea sa devine teoretic si iluzoriu, de vreme ce ajunge sa obtina o solutie uneori dupa finalizarea executarii.
Desigur, in cazul in care ar avea castig de cauza ar putea incepe o intoarcere a executarii, care constituie in sine o executare silita impotriva fostului creditor, pe care acesta poate sa o conteste. Acesta se va regasi in situatia fostului debitor atunci cand va formula contestatie la executare si va primi primul termen de judecata dupa finalizarea executarii silite, moment in care se poate ajunge intr-un cerc vicios de executari, contestatii si intoarceri de executare, desi dispozitiile legale, prin impunerea solutionarii cu celeritate, ar trebui sa fie suficiente pentru evitarea acestui lucru. Nu si in statul de drept care se doreste Romania.
0 Responses to “Despre paradoxul judecarii cauzelor cu celeritate”