Secolul XXI a fost descris pe drept cuvânt ca fiind “secolul comunicaţiilor electronice”. Avantajele economice ale acestei modalităţi de interacţiune sunt indiscutabile. Apare însă și reversul medaliei, ce pornește de la realitatea obiectivă că statele în curs de dezvoltare trebuie să facă eforturi infinit mai mari pentru a se ralia practicilor din statele mai dezvoltate. Ce consecinţe are această nouă eră asupra dreptului în general și care sunt implicaţiile în privinţa activităţii profesioniștilor?
Un factor important pentru dezvoltarea unei societăţi comerciale îl constituie rapiditatea cu care răspunde la cerinţele pieţei, iar resursele informatice devin în acest context un instrument ce nu poate fi neglijat.
O importantă aplicaţie a avantajelor aduse de era informaţională o reprezintă posibilitatea de încheiere a contractelor prin intermediul mijloacelor electronice.
Legiuitorul român a fost prompt la schimbările din acest domeniul, creând încă din anul 2002 cadrul legal pentru a se putea recurge la această nouă modalitate de încheiere a convenţiilor, prin adoptarea Legii 365/2002 privind comerţul electronic.
Prin intermediul reţelei Internet, contractele se pot încheia online, prin folosirea serviciilor care permit ofertarea și acceptarea în timp real și care sunt asimilate contractelor între prezenţi, sau offline, prin intermediul poștei electronice, asemănător contractelor între absenţi.
Contractului electronic i se aplică regulile de validitate și produce aceleași efecte ca și un contract clasic, încheiat la distanţă. În privinţa momentul încheierii contractului, prin art. 9 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 se prevede că este “acela în care acceptarea
ofertei de a contracta a ajuns la cunoștinta ofertantului”. Regula instituită de această normă legală specială reprezintă o aplicare a “teoriei informaţiunii“. În situaţia în care dispoziţiile contractuale impun o prestaţie imediată, contractul se consideră încheiat în momentul în care debitorul obligaţiei a început executarea, cu excepţia cazului în care ofertantul a cerut ca în prealabil să i se comunice acceptarea, în conformitate cu art. 9 alin. 2 din Legea nr. 365/2002. Potrivit art. 9 alin. 4 din Legea nr. 365/2002, “oferta sau acceptarea, precum și confirmarea primirii acestora astfel efectuate se considerș primite atunci când părţile cărora le sunt adresate pot să le acceseze. “
O condiţie suplimentară în cazul acestui tip de contract este cerută pentru dovedirea existenţei sale. Art. 7 din legea privind comerţul electronic instituie obligaţia probării sale și prin perspectiva prevederilor legii 455/2001 privind semnătura electronică. Legiutorul român a transpus în acest sens Directiva 1999/93/ CE care stabilește un cadru comunitar pentru semnăturile electronice. Legea nr. 455/2001 instituie două categorii de semnături electronice: semnătura electronică și semnătura electronică extinsă. Contractul ce poartă o semnatura electronica extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv si generat cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice – este asimilat, în ceea ce privește condiţiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată, producând aceleași consecinţe ca și acesta. Semnătura electronică simplă are aceleași efecte juridice ca și semnătura clasică pe hartie numai daca este recunoscută de către cel căruia i se opune. Înscrisul în formă electronică caruia i s-a asociat logic o semnătura electronică este asimilat, in privinţa condiţiilor și efectelor sale, cu înscrisul sub semnătură privată, conform art. 5 din Legea nr. 455/2001. Potrivit art. 6, înscrisul în formă electronic, recunoscut de cel căruia i se opune, are, între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile, aceleași efecte ca actul autentic.
Ieșind din sfera juridică a noţiunii contractului electronic, și pășind în realitatea economică românească, facem cunoștinţă încă o dată cu două probleme: reticenţa acceptării și îmbraţisarii noului, dar mai ales, lipsa de informare.
Consecinţa: o oportunitate oferită de noile și permanentele descoperiri și inovaţii tehnologice, accesibilă prin reglementările juridice mai sus enumerate, este – paradoxal – în acest secol al comunicaţiilor electronice, cvasinecunoscută în societatea autohtonă.
0 Responses to “Consideraţii asupra contractelor electronice”