Concurența neloială în dreptul intern. Principii și perspective

Activitatea economică în spațiul autohton a cunoscut o înflorire și liberalizare ce au coincis cu însăși cucerirea democrației și a ideii de stat de drept. Imediat după ce politica a dictat tonul democratic ce a însoțit reglementările ulterioare, societățile comerciale au început să-și desfășoare activitatea conform unor principii pe care celelalte state de drept le cunoșteau și aplicau de multă vreme. Sub influența societăților comerciale străine și în bunul spirit al legiuirilor europene, în anul 1991 a fost adoptată Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale.

Concurența reprezintă, dincolo de sfera juridică, rivalitatea dintre două curente ce urmăresc un scop comun. Fără acesta din urmă, concurența nu este angajată, întrucât finalitatea comună determină și metode adeseori comune (termenul metodă derivă din limba greacă, din meta=spre, către și odos=cale, deci “calea de urmat”). Așadar, scopul comun determină și concurența dintre respectivele tendințe sau curente, principiu valabil și în domeniul dreptului afacerilor, unde societățile comerciale, constrânse de obiectul de activitate statutar, rivalizează pentru cucurirea unei piețe cât mai vaste. În cele din urmă, generalizând, concurența la nivel macro-economic implică atingerea unui scop comun tuturor comercianților, cunoscut încă din timpul romanilor: finis mercatorum est lucrum (finalitatea comerțului este profitul).

Așa fiind, legiuitorul a ținut să reglementeze, încă din zorii democrației autohtone, anumite principii ce definesc activitățile comerciale corecte și oneste și sancționează practicile contrare atât concurenței loiale, cât și principiilor de bază ale statului de drept.

Încă din primul articol al Legii nr. 11/1991 suntem familiarizați cu principiile concurenței loiale, enumerate exhaustiv și aflate sub semnul imperativului juridic: “comercianţii sunt obligaţi să îşi exercite activitatea cu bună-credinţă, potrivit uzanţelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor şi a cerinţelor concurenţei loiale”.

Ca atare, cele patru linii directoare ale concurenței loiale reprezintă tot atâtea principii ce se regăsesc și în celelalte ramuri de drept și, în manieră generală, în însăși esența juridicului ca artă a binelui și a echității (jus est ars bonu et aequi). Nu va fi dificil, spre exemplu, să regăsim buna-credință drept referință generală pentru orice domeniu de drept, după cum nu va reprezenta o căutare asiduă nici referințele la uzanțe sau cutume.

Având astfel definite principiile concurenței loiale, per a contrario, concurența neloială reprezintă în primul rând o încălcare a acestor linii directoare.

În art. 11 legiuitorul prevede că (…) este considerată ca fiind contrară uzanţelor comerciale cinstite utilizarea în mod neloial a secretelor comerciale ale unui comerciant prin practici de genul neexecutării unilaterale a contractului sau utilizării unor proceduri neloiale, abuzului de încredere, incitării la delict şi achiziţionării de secrete comerciale de către terţii care cunoşteau că respectiva achiziţie implică astfel de practici, de natură să afecteze poziţia comercianţilor concurenţi pe piaţă;

Așadar, secretul comercial reprezintă un etalon pe care dreptul concurenței îl folosește în stabilirea carcaterului neloial al unei anumite practici. Același art. 11 aduce un plus de lumină asupra noțiunii sus-menționate: “constituie secret comercial informaţia care, în totalitate sau în conexarea exactă a elementelor acesteia, nu este în general cunoscută sau nu este uşor accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obişnuit cu acest gen de informaţie şi care dobândeşte o valoare comercială prin faptul că este secretă, iar deţinătorul a luat măsuri rezonabile, ţinând seama de circumstanţe, pentru a fi menţinută în regim de secret; protecţia secretului comercial operează atâta timp cât condiţiile enunţate anterior sunt îndeplinite”.

În fine, potrivit art. 2 al aceleiași Legi nr. 11/1991 “constituie concurenţă neloială, în sensul prezentei legi, orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea industrială şi de comercializare a produselor, de execuţie a lucrărilor, precum şi de efectuare a prestărilor de servicii”.

Nerespectarea acestor principii atrage sancțiuni civile, contravenționale sau penale, în funcție de calificarea faptei de concurență neloială ca fiind parte a răspunderii civile, contravenționale ori penale. Această calificare, exemplificativ prezentată în același cadru normativ, urmează a fi realizată de către camerele de comerț și industrie sau de către persoanele înputernicite în acest sens de către Consiliul Concurenței.

În prezent, concurența reprezintă o parte importantă a economiei oricărui stat de drept. Corelativ, concurența neloială este o parte indelebilă a activității comerciale și, oricât de absurd ar părea, reprezintă în același timp și o metodă de cuantificare a forței economice specifice fiecărui stat. Civilizația, prosperitatea și respectul normelor de drept sunt strânse legate de cadrul normativ ce sanționează concurența neloială și praticile anticoncurențiale, astfel încât statisticile anuale din acest domeniu reprezintă o statistică indirectă a dezvoltării statale.

0 Responses to “Concurența neloială în dreptul intern. Principii și perspective”


Comments are currently closed.