Într-o permanentă expansiune și întrepătrundere, instituțiile juridice tind să nesocotească granițele și să acorde prioritate cerințelor pe care o anumită societate le reclamă. În acest context, termenul de “time-sharing” se transformă din ce în ce mai mult într-o nouă modalitate a dreptului de proprietate prin care se acordă un răspuns direct multiculturalismului.
Inițial, conceptul de time-sharing a apărut, asemeni oricărei legende moderne, ca urmare a unei întâmplări cu un profund caracter revelator. Astfel, la începutul anilor ´60, într-o acută criză a vânzărilor de proprietăți, un antreprenor ce deținea un hotel în Alpi a găsit soluția ideală pentru vânzarea proprietății sale pentru care solicita un preț exorbitant. Într-o cafenea, comandând o prăjitură alături de cafeaua sa, antreprenorului i-a fost adusă doar o felie din respectivul desert, motivându-se faptul că prăjitura este servită doar feliată din cauza prețului său ridicat. Găsind întemeiată logica respectivei cafenele, antreprenorul a început să vândă câte o cameră a hotelului, care putea deveni proprietatea exclusivă a cumpărătorului pentru o anumită perioadă a anului. Astfel a apărut conceptul de time-sharing.
În esență, prin time-sharing se definește proprietatea unei persoane asupra unui bun imobiliar pentru o perioadă determinată în cursul unui an calendaristic. De obicei, această proprietate temporară nu depășește un interval de o săptămână sau două, fiind des întâlnită în zonele turistice precum Hawaii, Arizona, Florida, Coasta de Azur, etc. Contraprestația celui ce devine proprietar îmbracă forma unei sume de bani ce acoperă perioada în care ocupă respectivul imobil, precum și costurile necesare pentru întreținerea acestuia. În schimb, se oferă siguranța unui drept de proprietate asupra imobilului, fiind o modalitate tot mai apreciată de a achiziționa o casă de vacanță într-o anumită locație, la costuri semnificativ inferioare celor promovate de operatorii turistici.
În anumite condiții, un imobil poate avea mai mulți proprietari ce îl vor folosi pentru perioade determinate, împărțind între ei costurile necesare mentenanței, precum și riscurile ce decurg din dreptul de proprietate. Mai mult decât atât, în funcție de condițiile time-sharingului, proprietarul ce nu va folosi imobilul pentru perioada în care acesta îi este rezervat are posibilitatea de a-l închiria unei terțe persoane.
Evident, time-sharingul afectează cu precădere imobilele situate în locații prin excelență turistice, fiind răspunsul juridic modern la dilema alegerii între calitatea de proprietar și cea de turist aflat într-o permanentă descoperire. Totuși, deși crează iluzia deținerii mai multor proprietăți, time-sharingul este doar o manifestare simplistă a dreptului de proprietate, lipsit în acest caz de plenitudinea și forța absolută ce-l consacră în materia drepturilor reale. Ca o particularitate inedită, time-sharingul își păstrează atributul exotismului juridic, împrumutat cu generozitate din sfera locațiilor sale preferate.
0 Responses to “Conceptul de time-sharing”