Modificările substanțiale cuprinse în Noul Cod Civil își găsesc rațiunea în schimbările din viața socială specifică ultimelor decenii. Însă unele dintre instituțiile legiferate nu sunt altceva decât revenirea la o înțelepciune pierdută în negura timpului și regăsită astăzi, după mai bine de un secol în care absența lor din legislație a dovedit justețea vechiului dicton latin abyssus abyssum invocat (prăpastia cheamă prăpastie). Una dintre aceste instituții este logodna.
Absentă din actualul Cod Civil intrat în vigoare în anul 1864, logodna nu a încetat să lipsească din contextul social autohton. Legiuitorul sfârșitului de secol IX a preferat să ignore dispozițiile referitoare la logodnă existente la începutul secolului atât în Codul Caragea, cât și în Codul Calimach, optând pentru o incursiune ex abrupto în instituția căsătoriei, după modelul Codului Napoleon. Deși în fapt logodna continuă să fie prezentă în viața socială, în drept aceasta nu produce niciun efect juridic. Noul Cod Civil își propune să îndrepte această lacună legislativă, instituția logodnei fiind reglementată în Titlul II, Capitolul I, art. 266-270.
Astfel, logodna este definită ca fiind promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria, fără însă a se institui obligația existenței sale anterior celebrării căsătoriei. Cu alte cuvinte, se legiferează un drept (care, prin esență, reprezintă o facultate a titularului) și nu o obligație (de la care, dat fiind eventualul caracter imperativ, nu se poate deroga).
Răspunzând unor presiuni sociale inexistente în contextul adoptării vechilor reglementări, se precizează faptul că logodna se poate încheia doar între bărbat și femeie. Această dispoziție nu este altceva decât un corolar al prevederilor cuprinse în art. 277 din Noul Cod Civil, prin care se interzice căsătoria dintre persoane de același sex. Însă spre deosebire de căsătorie, supusă unor formalități concrete, logodna nu este condiționată de nicio formă specială și, ca atare, poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, deci inclusiv înscrisuri sub semnătură privată sau în formă autentică. Eventualul caracter scriptic al actului de logodnă reiese din interpretarea art. 267 alin. 2, care menționează faptul că orice clauză penală stipulată pentru ruperea logodnei va fi considerată nescrisă.
Cu toate acestea, în situația ruperii logodnei intervin două consecințe legale: obligația restituirii darurilor făcute în considerarea logodnei sau în vederea căsătoriei și răspunderea celui ce rupe logodna în mod abuziv sau, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să întreprindă o asemenea acțiune.
Dreptul pentru formularea ambelor acțiuni se prescrie în termen de un an de la ruperea logodnei, reținând două situații diferite: restituirea darurilor se poate cere atât de către logodnici, cât și de către terții care le-au făcut daruri în considerarea logodnei; răspunderea pentru ruperea culpabilă a logodnei poate fi angajată atât la cererea logodnicului vătămat, cât și la solicitarea terților care, în vederea căsătoriei, au achitat sau contractat anumite cheltuieli.
Astfel, considerăm că pot avea calitate procesuală activă părinții ce dovedesc ajutorul material oferit în temeiul logodnei și în perspectiva căsătoriei, prejudiciul acestora fiind exclusiv de natură patrimonială. Dimpotrivă, printr-o acțiune în răspunderea pentru ruperea logodnei, logodnicul vătămat poate solicita atât daune materiale (în măsura în care acestea s-au produs în patrimoniul său), cât și daune morale ca urmare a modalității exclusiv abuzive prin care s-a pus capăt logodnei.
Persoanele interesate vor trebui să dovedească existența logodnei – după cum am văzut deja, prin orice mijloc de probă – validitatea acesteia – respectiv îndeplinirea condițiilor de fond necesare pentru încheierea căsătoriei, mai puțin avizul medical și autorizarea instanței de tutelă – și nu în ultimul rând, caracterul abuziv al ruperii logodnei. Probarea acestui ultim aspect se va dovedi deosebit de dificilă.
Pentru a nu se înfrânge caracterul liber al consimțământului referitor la încheierea căsătoriei, considerăm că logodnicii au oricând posibilitatea de a rupe logodna de comun acord, urmând principiul mutuum consensus, mutuum dissensus. În același timp, această posibilitate trebuie să-i fie recunoscută unui logodnic chiar dacă nu are acordul celuilalt, dar manifestă bună-credință în ruperea logodnei.
În lumina acestor considerații, caracterul abuziv trebuie să fie o înfrângere totală a bunei-credințe privind ruperea logodnei, fiind în sarcina persoanei interesate să răstoarne această prezumție. În aprecierea caracterului abuziv, alături de elementul intențional, considerăm aplicabil atât elementul temporal (respectiv durata logodnei), cât și elementul material (respectiv motivele concrete).
Spre exemplu, poate fi abuzivă ruperea logodnei cu puțin timp înainte de căsătorie, după ce publicitatea acesteia și efectuarea cheltuielilor necesare supun logodnicul vătămat unui prejudiciu ușor de dovedit sub aspect material și moral. La extrema cealaltă, considerăm că se înscrie în categoria abuzului și ruperea logodnei la un interval deosebit de scurt după încheierea ei, în acest caz existând o îndoială puternică față de seriozitatea pe care cel ce pune capăt logodnei o manifesta la încheierea acesteia.
Culpabilă este și infidelitatea unui logodnic ce poate determina ruperea logodnei de către logodnicul vătămat, acesta din urmă având dreptul de a solicita repararea prejudiciului. Totuși, apreciem că infidelitatea unui logodnic urmată de ruperea logodnei din propria sa inițiativă nu poate constitui un abuz în sensul dat de art. 269, întrucât între logodnici nu se instituie obligația de fidelitate. Dimpotrivă, o atare ipoteză poate fi interpretată în sensul “bunei-credințe” pe care logodnicul infidel o dovedește față de cealaltă parte, bună-credință privită ca sinceritate în relația dintre cei doi logodnici, cu condiția ca infidelitatea să fi intervenit ulterior încheierii logodnei. Dacă însă infidelitatea logodnicului este anterioară încheierii logodnei și a continuat pe parcursul acesteia sau logodnicul infidel rupe logodna fie la un interval deosebit de scurt după încheiere, fie cu puțin timp înainte de căsătorie, caracterul abuziv poate fi reținut.
Pe cale de consecință, instituția logodnei comportă valențe deosebite ce vor fi dezvoltate de doctrină și jurisprudență după intrarea în vigoare a Noului Cod Civil. Se restituie astfel o instituție ce nu ar fi trebuit niciodată să părăsească sfera legislativă, dovedind învățămintele pe care, în pofida timpului, vechile legiuiri continuă să le transmită generațiilor actuale și viitoare.
