Monthly Archive for March, 2012

Estoppel sau importanța juridică a unei promisiuni

În actualul context social și moral, în care cuvintele sunt adesea străine de rolul de facilitare a comunicării, devenind un adevărat zid de apărare a cetății în care gândurile și acțiunile unei persoane sunt suverane, instrumentele juridice de stabilire a unei corelații între comportamentul uman și consecințele acestuia în plan social sunt din ce în ce mai actuale și necesare.
O instituție juridică necunoscută în dreptul continental, însă cu o puternică tradiție în sistemele de drept întemeiate pe common-law, este mecanismul juridic denumit “estoppel”.
În esență, acesta presupune o legătură indisolubilă între conduita principială pe care o adoptă o anumită persoană și celelalte fapte sau acțiuni întreprinse în sfera socială. Altfel spus, estoppel instituie o previzibilitate a conduitei umane, sancționând dezicerea atunci când aceasta cauzează o vătămare unei alte persoane determinate.
În sens general, estoppel se opune negării unei situații faptice deja dovedite și consacrate fie prin acte sau fapte de natură juridică, fie prin chiar comportamentul persoanei care încearcă să dovedească o situație contrară celei pe care a girat-o deja ca având un anumit înțeles. Orice încercare de dezicere va fi oprită (estopped) prin acest mecanism ce are natura juridică a unui mijloc de probă, întemeiat pe o altă noțiune specifică sistemului common-law, respectiv așteptarea legitimă (legitimate expectation).
Jurisprudența în domeniu a oferit atât exemple ușor de înțeles și probat, cât și soluții a căror rațiune implică reale dificultăți probatorii. În prima categorie se înscrie situația în care o autoritate publică verifică prin consilierul său juridic legalitatea și temeinicia unui contract încheiat cu un furnizor de servicii. Dată fiind această verificare preliminară, autoritatea va fi oprită (estopped) a invoca în viitor o eventuală lipsă de legalitate și temeinicie, aceste aspecte fiind deja tranșate prin însăși acțiunea sa, întreprinsă de consilierul delegat.
Un alt exemplu subliniază însă limitele probatorii ale mecanismului analizat. Astfel, se consideră situația în care un creditor își informează debitorul în mod verbal, fără a fi în prezența unor martori, că îl iartă de suma de bani ce trebuia restituită. Ulterior, creditorul se răzgândește și solicită debitorului, pe calea unei acțiuni în instanță, restituirea sumei datorate. În lumina mecanismului estoppel, creditorul va fi oprit a se dezice de promisiunea făcută, întrucât nu se poate reține culpa debitorului de neîndeplinire a obligației de plată, pasivitatea acestuia fiind determinată de însăși iertarea de datorie.
În același context se înscrie și promisiunea verbală a unui angajator către angajatul său, prin care îl asigură că îi va plăti lunar o sumă de bani, pentru tot restul vieții, după ce se va pensiona. Dacă angajatul s-a încrezut în această promisiune și se pensionează, în temeiul mecanismului estoppel angajatorul va fi împiedicat să-și retragă promisiunea, fiind astfel obligat să-și îndeplinească obligația asumată.
Ambele exemple de mai sus ilustrează ceea ce în common-law este cunoscut sub denumirea de promissory estoppel. Totuși, situațiile prezentate își dovedesc limita eficienței juridice din prisma dificultății de a proba existența unei promisiuni, atâta vreme cât aceasta nu este consacrată scriptic, nu poate fi probată prin martori și nu este recunoscută de cel căruia îi este opusă.
Cu toate acestea, mecanismul estoppel poate fi apropiat de puterea de lucru  judecat cunoscută în dreptul intern, extinsă de această dată nu numai asupra hotărârilor judecătorești, ci și asupra celorlalte acte sau fapte juridice și chiar asupra comportamentului sau promisiunii unei persoane determinate.
Deși pot fi ridicate probleme de natură probatorie, estoppel se vrea a fi o reglementare cu caracter imperativ menită să responsabilizeze atât activitatea și acțiunile cotidiene, cât și promisiunile exprimate de o anumită persoană. Această responsabilizare se înscrie în sfera relațiilor sociale ce trebuie să se desfășoare în condiții de amenitate, respect reciproc și raportare la valori îndeobște recunoscute și acceptate.